Începând cu 7 aprilie moldovenii au nevoie de paşaport străin pentru a merge în Rusia

Începând cu 7 aprilie, cetăţenii R.Moldova au dreptul de intrare-ieşire, tranzitare, deplasare sau şedere pe teritoriul Federaţiei Ruse, după caz, în baza paşaportului diplomatic, de serviciu, paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova, paşaportului sau legitimaţiei de marinar, însoţit de rolul de echipaj sau a extrasului din acesta, precum şi de titlul de călătorie pentru întoarcerea în Republica Moldova. Surse din cadrul Serviciului de Grăniceri au declarat pentru Info-Prim Neo, că această modificare va afecta persoanele care lucrează în Rusia, nevoite, de acum încolo, să se deplaseze doar în baza paşaportului. Până la 7 aprilie, aceştia se puteau deplasa cu avionul în baza buletinului de identitate. Solicitat de Info-Prim Neo, analistul politic Oazu Nantoi a declarat că scopul acestei acţiuni ar putea fi respingerea imigranţilor moldoveni, care nu au paşapoarte străine. El crede că peste puţin timp ar putea fi introduse vizele, care vor crea probleme majore moldovenilor ce îşi câştigă existenţa în Rusia. Deocamdată, susţine analistul, alte substraturi nu se întrevăd. Modificările privind noile reguli de deplasare a cetăţenilor R.Moldova în Federaţia Rusă sunt introduse în conformitate cu prevederile Protocolului la Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind călătoriile reciproce fără vize ale cetăţenilor Republicii Moldova şi cetăţenilor Federaţiei Ruse, semnat la 7 martie 2006, în or.Moscova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.