Incendiul de pe strada Uzinelor, 9 este cel mai mare din ultimii 40 de ani. Inspecţia de Stat în Construcţii şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor urmează să iniţieze expertiza stării de rezistenţă a clădirii, care a ars mai bine de 27 de ore. Informaţiile au fost prezentate luni, 14 noiembrie, la şedinţa operativă de la Primărie, transmite IPN.
Şeful Direcţiei municipale situaţii excepţionale, Vitalie Grabovschi, a declarat că incendiul a afectat o suprafaţă de peste patru mii de metri pătraţi. Pentru că focarul era la o înălţime de 20 de metri, pompierii nu au putut interveni cu toată tehnica din dotare.
Viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, a menţionat că depozitele care au luat foc erau supraîncărcate cu marfă. Acolo ar fi fost brazi şi jucării pentru Revelion. În contextul apropierii sărbătorilor de iarnă, edilul a îndemnat agenţii economici să manifeste maximă vigilenţă.
Municipalitatea va acorda ajutor financiar familiei pompierului decedat.
În cadrul Comisiei municipale pentru situaţii excepţionale s-a decis interzicerea accesului agenţilor economici în zona respectivă până la retragerea forţelor şi mijloacelor speciale implicate în lichidarea incendiului.