Ina Coșeru: Proiecte de cooperare europeană pentru confortul cetățenilor la nivel local

Grădinițe, școli și centre medicale mai bune, dar și afaceri la nivel local care să îmbunătățească confortul cetățenilor și să-i aducă înapoi acasă. Acesta, potrivit deputatei Ina Coșeru, ar trebui să fie unul din obiectivele eventualei Grupări Europene de Cooperare Teritorială (GECT) între Republica Moldova, România și Bulgaria. Subiectul a fost discutat în cadrul unei dezbateri publice la IPN.

Grupările europene de cooperare teritorială (GECT) reprezintă un instrument prin care partenerii – autoritățile regionale și locale din statele membre UE, dar și țări terțe, precum Republica Moldova sau Ucraina – pot implementa diverse proiecte transfrontaliere și interregionale, având acces direct la fondurile Comisiei Europene. În prezent, se fac primii pași pentru a înființa o GECT în care să intre Republica Moldova alături de România și Bulgaria.

„Toate acele proiecte pe care le avem cu România ar fi bine să fie discutate în cadrul GECT, ca să putem vedea ce afaceri și inițiative economice la nivel local putem să mai generăm pentru a putea menține oamenii în Republica Moldova”, a spus în cadrul dezbaterii deputata, care este și președinta Comisiei politică externă și integrare europeană din Parlament.

Schițând un tablou mai larg în jurul subiectului, Ina Coșeru a subliniat că astăzi se lansează oficial negocierile pentru aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE. Iar în procesul de aderare Moldova contează cel mai mult pe România.

„România este cel mai important stat pentru Republica Moldova în procesul de aderare la UE, pentru că, fiind vecini, doar prin România vom putea realiza proiecte de conectare la spațiul european. România ne va ajuta cu toată experiența pe care o are în procesul de aderare, cu toate lecțiile pe care le-a învățat (...) Noi, spre deosebire de Ucraina, nu va trebui să traducem 27 de mii de directive europene în limba română (...) Asta înseamnă că viteza noastră (în procesul de aderare) va fi mult mai mare, pentru că noi vom putea livra mult mai repede rezultatele”, a explicat Ina Coșeru.

Încă înainte de a deveni membri, obiectivul fiind până în 2030, însuși procesul va descuia pentru țara noastră accesul la mai multe oportunități, inclusiv fonduri de preaderare. Dar acest lucru nu se va întâmpla chiar de mâine, precizează Ina Coșeru. Între timp, vom putea beneficia în continuare de finanțări prin intermediul Parteneriatului Estic, cel puțin până în 2027. La fel, există Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, creată de România împreună cu Franța și Germania, care s-a dovedit a fi un colac de salvare în multe situații, în special în criza energetică. Viitorul GECT va fi și el un instrument important.

Potrivit deputatei, va trebui să valorificăm orice oportunitate pentru a dezvolta economic țara, în condițiile în care războiul din vecinătate continuă să sperie investitorii străini. „(Va trebui) să menținem nivelul de comerț cu UE, pentru că noi știm cu toții că peste 60 la sută din exporturi pleacă în UE, iar noi vrem să creștem volumul și spectrul de produse. Dar asta înseamnă creșterea calității, extinderea activităților economice și tot așa”, a spus deputata.

Una din prioritățile acestor proiecte europene, în viziunea Inei Coșeru, ar trebui să fie domeniul energetic, de la interconectarea la rețelele de electricitate și gaze, până la izolarea termică a blocurilor pentru facturi mai mici. „Ce aș sugera eu pentru acest GECT este să avem mai multe discuții și idei pentru a putea fi independenți energetic”, a menționat Ina Coșeru.

Dezbaterea publică „România- Republica Moldova, crearea Grupului European de Cooperare Teritorială” este ediția a noua din cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei dezbateri nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.