În perioada 4 septembrie-5octombrie, SA „Energocom” a achiziționat aproximativ trei milioane MWh de gaze naturale, ceea ce reprezintă aproximativ 280 de milioane de metri cubi. Gazul este de la 7 companii diferite, la 3 puncte de livrare diferite, transmite IPN.
Prețul mediu ponderat a fost de 35,77 EUR/MWh (circa 420 USD/1000 m3). La acest preț se vor adăuga cheltuieli de transportare către depozit, injectare, depozitare, extragerea și transportarea către Moldova, atunci când va fi nevoie de aceste gaze.
„Achizițiile s-au făcut din contul creditului oferit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, utilizând în totalitate tranșă de diversificare în mărime de 100 de milioane de euro (ciclul 2 de utilizare)”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
În cadrul acordului BERD, pe durata ultimei luni, au fost organizate 30 de runde de licitație, iar procurările s-au făcut când prețul pe piețele internaționale a fost favorabil.
În acest volum intră și cele circa 100 de milioane de metri cubi cumpărate la începutul lunii septembrie de la compania grecească DEPA. „Astfel, în total, am reușit să procurăm stocuri de peste 500 de milioane de metri cubi și continuăm să achiziționăm în intenția de a acoperi integral consumul pentru perioada rece”, mai menționează „Energocom”.