În toate cele 155 de instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiu a fost organizate miercuri, 31 mai, festivităţi de sărbătorire a „Ultimului sunet”. În cadrul acestora au participat oficialităţi din aparatul central şi local. Preşedintele Vladimir Voronin a felicitat elevii şi profesorii de la internatul nr. 3 din municipiu, vicepremierul Zinaida Grecianîi a participat la liceul „Natalia Dadiani”, primarul interimar Vasile Ursu – la şcoala auxiliară nr.7. Absolvenţii ciclului gimnazial, liceal şi ai şcolilor medii de cultură generală din Moldova au avut ultima zi de şcoală la 25 mai. Până la începerea examenelor de absolvire, absolvenţii sunt implicaţi în procesul de pregătire către examene, care vor începe la 2 iunie. Până la 30 mai, în instituţiile preuniversitare din municipiu au avut loc consiliile pedagogice, unde a fost stabilită lista elevilor care sunt admişi la examenele de absolvire. În total pe municipiu, în clasele de absolvire erau 5,2 mii liceeni, 4,8 mii de elevi ai şcolilor medii de cultură generală şi 10,8 mii gimnazişti. Pentru organizarea examenelor, sunt preconizate 33 centre de bacalaureat şi 38 de centre de absolvire a şcolii medii de cultură generală. Examenele de absolvire a ciclului gimnazial vor fi susţinute în toate cele 21 de gimnazii din municipiu, dar şi în şcoli medii de cultură generală, unde există clase gimnaziale. În municipiul Chişinău funcţionează 61 de licee şi 41 de şcoli medii de cultură generală.