În Republica Moldova nu există partide de dreapta viabile, opinii

În Republica Moldova nu există niciun partid de dreapta viabil şi sănătos, de aceea este salutabilă apariţia oricărui partid nou de dreapta, inclusiv a Partidului „Demnitate şi Adevăr”. Declaraţia a fost făcută de către Valeriu Ostalep, director al Institutului de Studii Diplomatice, Politice şi Securitate, în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.

În acelaşi context, Ostalep a menţionat că are mai multe rezerve faţă de noua formaţiune. „Iniţial, mi-au plăcut protestele Platformei DA.  Dar nu odată mi-am pus întrebarea ,dacă aceste proteste nu vor fi folosite pentru lansarea unui partid? În cele din urmă tocmai aşa şi s-a întâmplat”, a precizat Ostalep.

Valeriu Ostalep a mai adăugat că noua formaţiune nu are o platformă clară. „Până acum nu am auzit clar de la DA o platformă economică clară. Îi sfătui s-o facă. Redresarea economică este foarte importantă. Pe noi ne interesează nivelul de trai, cum să ne achităm facturile, cum să oprim oamenii ca să nu plece din ţară”, a adăugat Ostalep.

Totodată, Valeriu Ostalep consideră că chiar dacă va ajunge în Parlament în caz de alegeri anticipate, noua formaţiune nu prea are şanse să ajungă la guvernare. „Dacă e să credem sondajelor, Partidul Demnitate şi Adevăr va avea cel mult 15 la sută din sufragii. Dar ei nu vor avea cu cine să facă alianţe. Majoritatea sufragiilor vor fi câştigate de către partidele de stânga şi viitoarea guvernare va fi una de stânga”, a declarat expertul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.