Începând cu luna curentă, pensionarii din regiunea transnistreană vor primi pensia în proporţie de 80%. Până acum pensiile şi salariile bugetarilor se achitau în proporţie de 70%, transmite IPN.
Potrivit postului public de televiziune din regiunea transnistreană, plăţile sociale se achită la timp chiar dacă fondul social al Tiraspolului are finanţe proprii care acoperă doar 60% din cheltuieli. Recent a avut loc o şedinţă extraordinară a aşa-zisului executiv al regiunii, unde liderul transnistrean, Evghenii Şevciuk, a decretat să fie stopate finanţările pe alte proiecte pentru a se achita pensiile în proporţie de 80%.
Pensiile pentru persoanele cu dizabilităţi, ale veteranilor de război, dar şi alte plăţi cum ar fi ajutorul de şomaj şi indemnizaţiile pentru maternitate şi îngrijirea copilului, dar şi concediile de boală se achită în valoarea deplină.
Administraţia de la Tiraspol anunţă că fiecare pensionar şi salariat bugetar va primi un certificat, începând cu 1 noiembrie, privind suma pe care i-o datorează aşa-zisele autorităţi pentru toată perioada de când pensiile şi salariile au început a fi achitate în proporţie de 70% - din martie anul curent, iar acest certificat va confirma datoria avută şi suma pe care trebuie să o primească persoana dată atunci când datoriile vor începe a fi achitate.