În R. Moldova va fi implementată o metodă nouă de tratare a hepatitelor virale
În R. Moldova va fi implementată o metodă nouă de tratare a hepatitelor virale. În acest scop, medicii specializaţi în tratarea acestor maladii învaţă noua metodă de tratare în cadrul unui simpozion ştiinţifico-practic, organizat la Chişinău în zilele de 15 şi 16 februarie, de Compania elveţiană „Hoffman-La Roche ltd”, transmite Info-Prim Neo.
Managerul general al Companiei, Ala Ciobanu, a declarat pentru agenţie că noua metodă de tratare a hepatitelor parenterale B, C şi D, care prezintă un real pericol pentru sănătatea şi chiar viaţa pacienţilor, constă în aplicarea unor noi preparate PEGASYS şi COPEGUS, care şi-au demonstrat eficienţa la toate categoriile de pacienţi, inclusiv la cei care acuzau forme grele ale bolii. Potrivit Alei Ciobanu, pacienţii trataţi cu PEGASYS în asociere cu COPEGUS au obţinut cea mai înaltă rată, de 66 la sută, de Răspuns Virusologic Susţinut (RVS), raportată până în prezent la tratamentul hepatitei cronice virale C.
Potrivit sursei citate, PEGASYS este primul şi singurul Interferon Pegylat, folosit în tratarea Hepatitei virale C, care a obţinut o rată de răspuns de peste 50 la sută la pacienţii cu genotip 1 sau ciroză, boli dificil de tratat. Totodată, 75 la sută din pacienţi care obţin un RVS se vindecă la sfârşitul tratamentului. PEGASYS este folosit şi în tratarea hepatitei virale B, fiind unicul medicament indicat în tratarea acestei maladii, spune Ala Ciobanu.
La simpozionul ştiinţifico-practic participă medici din RM, iar pentru a face schimb de experienţă au fost invitaţi doi specialişti din România – Florin Căruntu-Cercel şi Marius Tănase.
Solicitat de Info-Prim Neo, Marius Tănase a declarat că noua metodă de tratare a hepatitelor virale este folosită în România deja de 2-3 ani şi a raportat rezultate excepţionale.
Potrivit sursei citate, scopul aflării sale la Chişinău este de a împărtăşi colegilor moldoveni experienţa acumulată în tratarea prin metodă nouă a hepatitelor virale. Situaţia la prevalenţa acestor maladii este aproape identică în România, cu 4,4, şi RM, cu 4,7.
Şeful Catedrei boli infecţioase a Facultăţii perfecţionarea medicilor, Victor Pântea a declarat pentru agenţie că tratamentul promovat de „Hoffman-La Roche ltd” este unul binevenit. La moment, spune Pântea, problema cea mare o constituie hepatitele B, C şi Delta, care în cele mai multe cazuri au formă ascunsă şi latentă de evoluţie. Astfel, din o sută de persoane infectate, 80 nu ştiu că sunt bolnave până sunt diagnosticate cu ciroză, spune Pântea. Totodată, aceşti pacienţi pot deveni surse de infectare pentru chirurgi, persoanele din anturaj, contribuind la majorarea numărului persoanelor infectate cu hepatite virale.
Lider în domeniul farmaceuticii, compania elveţiană „Hoffman-La Roche ltd” se bazează pe cercetare, oferind un spectru unic de soluţii terapeutice integrate ce se adresează detectării precoce, prevenirii, diagnosticului şi tratării bolilor. Compania este prezentă în 150 de ţări ale lumii, având peste 70 de mii de angajaţi.