În R. Moldova va fi creată o Agenţie pentru protecţia copilului şi familiei
Până la 1 octombrie curent, în R. Moldova ar putea fi creată Agenţia pentru protecţia copilului şi familiei. Către această dată, urmează a fi elaborat setul de acte necesare pentru crearea noi structuri, care vor fi propuse Parlamentului spre adoptare în cadrul sesiunii de toamnă-iarnă.
Instituirea agenţiei în calitate de subdiviziune separată, subordonată Guvernului, a fost cerută de preşedintele Vladimir Voronin, în cadrul unei şedinţe recente în problema protecţiei sociale a copilului şi familiei, cu participarea prim-ministrului Vasile Tarlev, a responsabililor din cadrul Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei.
Potrivit Serviciului de presă al Preşedinţiei, instituirea, la nivel naţional, a unei structuri specializate cu rol de elaborare, coordonare, monitorizare şi implementare a politicilor în domeniu constituie una din componentele reformei sistemului actual de protecţie a copilului, lansate în luna mai curent.
Potrivit aceleiaşi surse, şeful statului a apreciat actualul sistem instituţional în domeniul protecţiei copilului drept unul ineficient, la nivel central existând mai multe structuri între care nu există cooperare şi coordonare adecvată. În opinia lui Voronin, această dispersare şi dublare de funcţii conduce la abordarea segmentară a problemei copilului, precum şi la fragmentarea şi atenuarea responsabilităţilor, la un parteneriat slab între structurile de stat şi societatea civilă, la capacităţi reduse de atragere a resurselor financiare de la donatori etc. Astfel, instituirea unui organ unic care ar coordona problematica respectării şi promovării drepturilor copilului se înscrie printre recomandările europene în domeniu.
Printre avantajele pe care le prezintă varianta creării Agenţiei protecţiei familiei şi copilului în subordinea Guvernului, preşedintele a numit existenţa unei autonomii mai mari în luarea deciziilor, posibilităţi extinse de atragere a resurselor de la donatori, promovarea mai rapidă a iniţiativelor legislative.
Şeful statului a mai pledat pentru instituirea unităţilor de asistenţi sociali pentru protecţia copiilor în cadrul primăriilor din fiecare localitate, precum şi pentru crearea unui program de evidenţă informatizată a copiilor.