În R. Moldova este necesară crearea unui Centru privind securitatea şi calitatea produselor alimentare, spun specialiştii
Un studiu finanţat de Uniunea Europeană atestă necesitatea creării în R. Moldova a unui Centru privind securitatea şi calitatea produselor alimentare, dotat cu laboratoare şi echipament modern.
Studiul „Situaţia existentă în R. Moldova privind supravegherea pieţei produselor alimentare prin prisma celor mai bune practici europene” a fost prezentat vineri, 6 iulie, în cadrul unei mese rotunde. Cercetarea a fost finanţată în cadrul proiectului Asistenţă în implementarea Angajamentelor prevăzute de Acordul de Parteneriat şi Cooperare, Ogranizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi de Planul de acţiuni UE - R. Moldova în contextul politicii europene de vecinătate.
Consultantul Centrului de calitate şi inofensivitate a produselor alimentare în R. Moldova, Galina Leaşcenco, a menţionat că la moment este necesară, la cererea producătorilor, crearea de urgenţă a unei comisii formate din specialişti profesionişti din ramură pentru a examina nivelul dotării tehnice a întreprinderilor producătoare de produse alimentare, dotarea cu utilaj tehnologic, cu laboratoare de încercări, pregătirea profesională a specialiştilor, a bazei de acte normative, etc.
De asemenea, s-a găsit necesară crearea unei Agenţii de siguranţă a alimentelor care, pe de o parte, ar centraliza funcţiile ce ţin de asigurarea securităţii şi calităţii produselor şi ar monitoriza şi consulta întreprinderile de producere din domeniul alimentar.
Aprobarea unei Legi privind supravegherea pieţei, ar stabili aspectele legale în acest sens, autorităţile abilitate, competenţele şi responsabilităţile acestora, a menţionat sursa citată.
Experţi prezenţi la masa rotundă au menţionat lipsa acută a specialiştilor în domeniu, lipsa cursurilor de perfecţionare a acestora, conform practicilor europene; insuficienţa de resurse financiare pentru asigurarea eficientă a controlului produselor etc.
Managerul de proiecte în cadrul Delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău, Speranţa Olaru, a menţionat în cadrul mesei rotunde că serviciul veterinar a avansat foarte mult în ultimii trei ani. Cu toate acestea, „chiar dacă în 2008 vom avea Cadrul legislativ necesar şi activitatea Serviciului veterinar pusă la punct, nu va fi rezolvată problema investiţiilor în sectorul privat şi nu vor reuşi exporturile masive în Europa, dacă producătorii nu-şi vor reorganiza fluxul de producţie, nu vor schimba utilajele şi metodele de lucru”, a spus Olaru.
Deoarece la moment există disensiuni între medicina veterinară şi medicina preventivă în executarea controlului calităţii produselor, Speranţa Olaru a menţionat că serviciul responsabil pentru inofensivitatea produselor alimentare în toată Europa este Serviciul veterinar, iar R. Moldova va trebui să se conformeze acestui principiu. Ea şi-a exprimat speranţa ca Parlamentul să aprobe până la sfârşitul anului curent Legea privind activităţile veterinare, pentru că încă în 2004 reforma Serviciul sanitar veterinar a fost una din condiţiile UE pentru finanţarea Programului de securitate alimentară.
La moment, Direcţia medicină veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, se află în plin proces de adaptare a legislaţiei din domeniu la acquis-ul comunitar şi are pe agenda de lucru elaborarea şi aprobarea unor norme care să stabilească şi să reglementeze foarte clar atât modul de înregistrare a produselor medicale de uz veterinar, cât şi circulaţia şi administrarea acestora. Până în prezent numai cu suportul Programului de securitate alimentară au fost armonizate cca 45 de norme sanitar veterinare.
Experţii europeni declarau anterior că exportul produselor moldoveneşti în UE depinde doar de serviciile veterinare şi de abilitatea acestora de a aplica cât mai curând măsurile solicitate de rigorile europene.