În R. Moldova au început exerciţii militare NATO

În perioada 11-29 septembrie, în Republica Moldova se desfăşoară exerciţiul multinaţional de menţinere a păcii din cadrul programului Parteneriat pentru Pace: Cooperative Longbow/Lancer 2006 organizat în comun de NATO, ţările-partenere (semnatare ale Programului „Parteneriat Pentru Pace”) şi ţările Dialogului Mediteranean. Potrivit Ministerului Apărării (MAp), faza întâi (Cooperative Longbow 06) constituie un exerciţiu de comandament şi stat major, ce va avea loc în perioada 11-20 septembrie în oraşul Chişinău, pe teritoriul MAp. Cooperative Lancer 06 este un exerciţiu cu trupe în teren şi se va desfăşura la Centrul de instruire Bulboaca în perioada 18-29 septembrie 2006. La Cooperative Longbow-Lancer 2006 sunt implicaţi circa 1000 militari şi 50 personal civil din următoarele ţări şi organizaţii internaţionale: 9 ţări NATO (Bulgaria, Canada, Grecia, Ungaria, Lituania, Polonia, Turcia, Regatele Unite ale Marii Britanii şi Statele Unite); 12 ţări-partenere (Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belorus, Croaţia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Georgia, R. Moldova, Kazahstan, Elveţia, Ucraina), precum şi reprezentanţele de la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC), Crucea Roşie locală şi poliţia civilă a Ministerului de Interne al RM. Bosnia-Herţegovina, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Serbia participă în calitate de observatori. Cooperative Longbow 06 şi Cooperative Lancer 06 au ca scop antrenarea ofiţerilor de Stat Major şi trupelor în teren, promovarea interoperabilităţii în operaţiuni de menţinere a păcii în cadrul unor scenarii de răspuns în situaţii de criză şi operaţiuni de asistenţă umanitară. Anterior, 3 formaţiuni politice din R. Moldova s-au pronunţat împotriva desfăşurării acestor exerciţii, menţionând că în acest mod este încălcată Constituţia R. Moldova, care prevede neutralitatea permanentă. De asemenea, în opinia acestora, desfăşurarea acestor exerciţii va conduce la escaladarea situaţiei în ce priveşte conflictul transnistrean.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.