În Parlament va fi creat un grup de lucru care va analiza legislația electorală

Săptămâna viitoare, în Parlament urmează să fie aprobată o decizie, în care să fie menționate, în mod special, îngrijorările legate de invalidarea alegerilor locale noi din Chișinău. Totodată, urmează să fie creat un grup de lucru, cu atragerea experților străini, care va analiza legislația electorală, apoi va veni cu propuneri pentru o eventuală modificare sau interpretare a prevederilor legale cu privire la ziua tăcerii, ziua votului, agitație electorală etc. Anunțul a fost făcut de către președintele Parlamentului, vicepreședinte Partidului Democrat, Andrian Candu, transmite IPN.

Într-o conferință de presă susținută la sediul PDM, Andrian Candu a declarat că deja este asigurat suportul de expertiză din partea Consiliului Europei în ceea ce ține de activitatea grupului de lucru. Același lucru a fost discutat cu colegii din Uniunea Europeană, dar și cu colegii din SUA. Cei din SUA, potrivit șefului legislativului, vor acorda asistență cu privire la rețelele de socializare versus campaniile electorale și procesul electoral.

Cât despre rezoluția adoptată în Parlamentul European, șeful legislativului a declarat că autoritățile vor respecta toate angajamentele asumate față de cetățeni, societate și partenerii externi, în special Uniunea Europeană. Toate proiectele sociale și economice pornite vor fi duse până la capăt.

La propunerea Grupului Partidului Popular European, Parlamentul European, cu 345 de voturi pro, 160 de abțineri și 35 de voturi împotrivă, a adoptat joi, 5 iulie, o rezoluție prin care recomandă Comisiei Europene să suspende orice plăți prevăzute de asistență macrofinanciară, dar și sprijinul bugetar pentru Republica Moldova. Europarlamentarii consideră că orice decizie privind plățile viitoare ar trebui să se ia numai după alegerile parlamentare planificate și cu condiția ca acestea să aibă loc în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional și să fie evaluate de către organisme internaționale specializate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.