O picătură de sânge proaspăt nimerit la o bovină sănătoasă de la una bolnavă ar putea provoca leucoză enzootică bovină, sau boala vitelor mari cornute absolut identică cu SIDA la oameni. Şeful laboratorului Centrului republican de diagnostică veterinară, academicianul Roman Moscalic, susţine că maladia vitelor, exact ca şi SIDA, este o boală infecţioasă foarte periculoasă, viruşii căreia se stabilesc în celule şi le distrug, iar modul de transmitere a infecţiei este similar SIDEI - prin sânge proaspăt. Laptele bovinelor purtătoare de virus poate fi colectat şi prelucrat la Fabricile de lapte. În schimb, a vacilor bolnave nu poate fi folosit, astfel că din el se prepară, după o prelucrare termică, făină pentru hrana animalelor. În anii ”90, potrivit lui Roman Moscalic, circa jumătate din vitele mari cornute din R. Moldova erau infectate cu leucoză, dar cercetările efectuate de savanţii moldoveni au permis implementarea unei tehnologii de însănătoşire a acestora, astfel că la ora actuală nivelul infectării s-a micşorat de 5 ori. În acelaşi timp, susţine academicianul, în Rusia şi Ucraina acest indice s-a majorat de 1,5-2 ori. Maladia constituie un risc potenţial de infecţie pentru om, fiind cunoscută capacitatea virusului leucozei enzootice bovine de a activa oncogene celulare, implicate în cancerogeneză. Conform sursei citate, posesorii de vite mari cornute pot să evite infectarea animalelor, urmând câteva sfaturi simple, cum ar fi efectuarea vaccinării, colectării sângelui, injectării preparatelor medicale numai cu ace de unică folosinţă, efectuarea doar a însămânţărilor artificiale. Pentru colectivităţile mari de bovine este recomandată sterilizarea, după fiecare bovină, a aparatelor de muls etc. O regulă necesară, spune academicianul Moscalic, este prioritatea mulgerii vacilor sănătoase, după care pot fi mulse şi cele infectate. La moment, doar în 60 de localităţi din R. Moldova nu există vite mari cornute infectate cu leucoză, 4 raioane sunt la finele procesului de însănătoşire a bovinelor. Statisticile demonstrează că în R. Moldova sunt atestate 28 de mii de vite mari cornute infectate cu leucoză enzootică bovină. Leucoza bovină este cunoscută de aproape 140 ani.