În ianuarie rata inflaţiei a fost de 0,9 la sută

În ianuarie 2007, în comparaţie cu decembrie anul 2006, preţurile de consum au crescut cu 0,9 la sută, inclusiv la produsele alimentare cu 1,4 la sută, la produsele nealimentare cu 0,8 la sută şi la serviciile prestate populaţiei cu 0,2 la sută. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, creşterea preţurilor a fost influenţată de majorarea preţurilor la unele produse alimentare, cum sunt legumele proaspete - cu 14,5% (inclusiv roşiile de seră - 40,2%, castraveţi proaspeţi –28,3%, usturoi – 13,9%, varza proaspătă –10,4%), mere - 4,4%, struguri –4,2% şi făină de grâu –2,2%). La mărfurile nealimentare a fost înregistrată o creştere a preţurilor la ziare – cu 8,7%, medicamente şi ciment – cu câte 2,6%, scurte pentru copii - cu 2,3%, lenjerie pentru pat - cu 1,5% şi încălţăminte pentru copii – cu 1,1%. În perioada de referinţă au crescut tarifele pentru prestarea serviciilor transportului feroviar interstatal şi a poştei în interiorul RM - cu câte 3,4%, reparaţia încălţămintei – cu 2,7%, rituale – cu 2,2% şi serviciile sanatoriale – cu 1,8% . Reduceri de preţuri în luna ianuarie au fost înregistrate la ouă dietetice – cu 8,3%, zahăr - cu 1,9% , crupe de hrişcă – cu 0,6% şi la carne şi produse din carne – cu 0,1% ( inclusiv carne de porc şi oaie – cu câte 2,3%, carne de vită – cu 0,3% ). În ianuarie 2007 faţă de ianuarie 2006 nivelul inflaţiei a constituit 13 la sută.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.