În Găgăuzia se va desfăşura al doilea tur de scrutin pentru alegerea başcanului

Primarul oraşului Ciadâr-Lunga, Mihail Formuzal, a obţinut circa 34% din voturile valabil exprimate pentru funcţia de başcan al Găgăuziei. Potrivit rezultatelor preliminare făcute public luni, 4 decembrie, Fomuzal este urmat de primarul oraşului Comrat Nicolai Dudoglo, care a obţinut 31,4% din numărul total de voturi. Actualul başcan, Gheorghi Tabunşcic, care a fost susţinut de partidul de guvernământ, a fost votat de aproape 24% din alegători, iar viceprocuroul general Alexandr Stoianoglo a acumulat 10,6% din sufragii. Conform acestor rezultate, urmează să se desfăşoare încă un tur de scrutin la care vor participa primii 2 candidaţi, care au acumulat cel mai mare număr de voturi. Potrivit lui Paul Strutzescu, preşedinte al Ligii Apărării Drepturilor Omului (LADOM), care a monitorizat alegerile, procesul electoral s-a desfăşurat, în mare, conform principiilor de alegeri libere şi corecte. La cele 64 de secţii de votare din regiune a dominat o atmosferă calmă. Totodată, a menţionat Strutzescu, observatorii au sesizat anumite nereguli care, însă, nu au influenţat rezultatul final al alegerilor. Petru Macovei, director executiv al Asociaţiei Presei Independente, care a monitorizat mass-media în campania electorală, a declarat că pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a lunii noiembrie, mass-media electronică regională – Radio şi TV Găgăuzia, au intensificat difuzarea ştirilor cu favorizare directă şi indirectă a lui Gheorghi T Tabunşcic, ignorându-i pe contracandidaţii acestuia. Concluzia generală în urma monitorizării este că mass-media regională nu a avut un caracter echidistant de reflectare a scrutinului. Rezultatele alegerilor arată că electoratul a penalizat autorităţile, dar şi a amendat presa obedientă autorităţilor care nu a prezentat campania electorală în conformitate cu normele deontologice ale jurnalistului, a declarat Macovei. Analistul politic Igor Boţan a declarat că cel mai mare succes al acestor alegeri este prezenţa relativ masivă a electoratului la urne - peste 60%. Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia deocamdată nu a făcut publice nici un fel de rezultate în urma numărării voturilor. Potrivit legislaţiei electorale, al doilea tur de scrutin se va desfăşura la 2 săptămâni după primul, în cazul de faţă la 17 decembrie curent.
  • ccv stutzescu rezultate alegeri.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.