În comuna Bubuieci duminică are loc votarea repetată pentru alegerea primarului

În comuna Bubuieci din municipiul Chișinău duminică, 11 februarie,va avea loc votarea repetată pentru alegerea primarului localității. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, votarea se consideră valabilă indiferent de numărul alegătorilor care participă la scrutin, transmite IPN.

În buletinul de vot sunt înscriși șase concurenți electorali. În localitate sunt deschise 4 secții de votare, iar la urnele de vot sunt așteptați 7 957 de alegători. Pentru aceștia au fost tipărite 7 957 buletine de vot – 7 298 în limba română și 659 în limba rusă.

Sâmbătă, până la ora 14.00, alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna de vot mobilă la domiciliu. Ei pot solicita urna mobilă și în ziua votării, până la ora 14.00, doar la prezentarea unui certificat medical.

Candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care s-au prezentat la urnele de vot.

După turul II al alegerilor locale din toamna anului trecut, în comuna Bubuieci a învins cu 50,75% candidatul MAN, Leonid Umaneț. Votarea repetată a fost dispusă de CEC ca urmare a deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2023, menținută prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 22 decembrie 2023, prin care s-a stabilit caracterul ilegal al actului administrativ de înregistrare a domnului Leonid Umaneț în cursa electorală. MAN a calificat decizia ca fiind un „dezmăț”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.