În anul 2015, în raioanele de sud ale țării au fost reabilitate 700 ha de perdele forestiere de protecție

Comunicat de presă
 

În anul 2015, în raioanele de sud ale țării au fost reabilitate 700 ha de perdele forestiere de protecție

 
 
În anul 2015, întreprinderile Agenției „Moldsilva” au efectuat lucrări de reabilitare a circa 700 ha de perdele forestiere, care vin să asigure protejarea de vânturi, eroziuni și menținerea umidității solului pe o suprafață de circa 20 mii ha de terenuri agricole din sudul țării. Reamintim, că reabilitarea perdelelor forestiere de protecție este o acțiune întreprinsă de către Agenția „Moldsilva”, în colaborare cu proiectul Băncii Mondiale „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P), componenta „Sprijinul pentru Reabilitarea Perdelelor Forestiere de Protecție”. Componenta are drept obiectiv sporirea competitivității sectorului agricol și produselor agricole locale prin integrarea practicilor agriculturii ecologice și a celor de management durabil al terenurilor.

Scopul de bază al colaborării respective este reabilitarea până în 2017 a 2,2 mii ha de perdele forestiere de protecție din sudul țării, unde din cauza degradării masive ale acestora, a fost atestată o scădere drastică a calității solului. Întru realizarea scopului propus, în 2014 MAC-P a alocat $2,3 mln. pentru procurarea a 23 unități de tehnică forestieră (defrișatoare, tractoare etc.) și 51 unități de agregate/echipamente tehnice (mașini de plantat, pluguri, scarificatoare, freze etc.) cu care au fost dotate brigăzile mobile mecanizate ale întreprinderilor pentru silvicultură Hâncești-silva, Silva-sud și Iargara. Totodată, în anul trecut, întreprinderile  silvice au reabilitat circa 900 ha de perdele forestiere.

Lucrările tehnice pentru restabilirea perdelelor forestiere sunt realizate într-o strânsă cooperare cu comunităţile locale, perdelele de protecție a terenurilor agricole fiind aflate în gestiune a 85 primării din 15 raioane ale țării. Totodată, implementarea componentei „Sprijinul pentru reabilitarea perdelelor forestiere de protecție” are un șir de beneficii socio-economice. În sate sunt create locuri de muncă temporare şi permanente pentru efectuarea lucrărilor de plantare şi îngrijire a perdelelor forestiere, asigurarea pazei, recoltarea masei lemnoase de la tăierile de îngrijire şi igienă etc. Un alt aspect social-economic al procesului de reabilitare a perdelelor forestiere, benefic pentru populaţia locală, este obţinerea legală a unui volum suplimentar de masă lemnoasă. Pe parcursul a nouă luni ale anului 2015 a fost recoltat și transmis primăriilor un volum de 1623 m3 de masă lemnoasă, folosită de către autoritățile publice locale, în special, pentru aprovizionarea familiilor social vulnerabile și pensionarilor cu lemn de foc.

Conform datelor oferite de Agenția „Moldsilva”, suprafața totală a perdelelor forestiere necesare a fi reabilitate în sudul Republicii Moldova este de 5,7 mii ha.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.