În 2008 Guvernul va achita plăţi externe în valoare de 660 mln lei

Datoria de stat administrată de Guvern la finele anului 2008 va constitui 13,5 mlrd lei. În raport cu PIB această va fi în descreşte de la 25,8% în 2007 până la 23,9% în 2008, sau cu 1,9 puncte procentuale. În total, potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2008, Guvernul se angajează să achite în anul viitor plăţi externe în valoare de 660,5 mln lei, dintre care la rambursarea datoriei de bază vor fi îndreptate 463 mln, iar 197,5 mln lei vor fi dobânzile la creditele contractate anterior. La 31 iulie 2007, stocul datoriei de stat externe administrate de Guvern, a constituit 745,9 mln USD (cca 9 mlrd lei), dintre care datoria directă – 727,5 mln USD şi datoria asumată garantată – 18,4 mln USD. Potrivit datelor Ministerului Economiei şi Comerţului, în comparaţie cu situaţia de la sfârşitul lunii iulie 2006 datoria de stat externă s-a majorat cu 10,5% (sau 70,7 mln USD). Pentru serviciul datoriei de stat externe directe şi garantate din bugetul de stat, în perioada menţionată au fost utilizate mijloace în valoare de 28,7 mln USD (360,7 mln lei), inclusiv pentru achitarea dobânzii – 9 mln USD (114,2 mln lei) şi pentru achitarea sumei de bază – 19,7 mln USD (246,5 mln lei).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE