În 2007, veniturile bugetului de stat vor creşte cu 1,6 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 2 miliarde

Proiectul Legii bugetului pe anul 2007 prevede venituri la bugetul de stat de peste 12 miliarde de lei, iar deficitul bugetar va constitui cca 233 milioane şi va fi egal cu 0,5% din PIB. Proiectul a fost aprobat, miercuri, 13 septembrie, de către Cabinetul de miniştri. Ministrul Finanţelor, Mihai Pop, a declarat presei că veniturile sunt în creştere faţă de anul trecut cu cca 1,6 miliarde de lei. În veniturile bugetare a fost inclus şi împrumutul negociat cu Banca Mondială, în valoare de 10 mil. USD (146 mil. de lei), bani care vor fi utilizaţi pentru înreţinerea drumurilor. Cheltuielile bugetare vor fi mai mari faţă de anul trecut cu peste 2 miliarde de lei. Potrivit ministrului, preponderent toate cheltuielile bugetare vor fi direcţionate în sfera socială, fiind legate de creşterea salariilor, achitarea diferitor indemnizaţii, majorarea cheltuielilor pentru hrana copiilor în şcoli (cu 50% mai mult faţă de 2006) etc. Produsul Intern Brut este estimat de Guvern la circa 46,6 mil. de lei, cu o creştere reală de 4% faţă de anul 2006. Rata medie a inflaţiei pe parcursul anului viitor va constitui 10,5% faţă de cea de 11,5% preconizată pentru anul curent. Guvernul mai prognozează că leul moldovenesc se va deprecia faţă de dolarul SUA de la 13,4 lei până la 14,6 lei. Proiectul Legii bugetul pentru anul 2007 urmează să fie aprobat de către Parlament până la sfârşitul anului curent.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.