Implementarea vaccinării obligatorii nu contravine, în principiu, drepturilor omului, atât timp cât măsurile pot fi justificate ca proporționale și necesare. Acest lucru este confirmat, cel puțin parțial, de jurisprudența CEDO și cea națională. Concluzia se regăsește într-o analiză a politicilor de vaccinare obligatorie și a compatibilității acestora cu drepturile omului, publicată de Centrul de Politici și Reforme din Moldova, transmite IPN.
Potrivit CPR, Organizația Mondială a Sănătății definește „vaccinarea obligatorie” ca „anumite măsuri de stimulare a imunizării prin introducerea restricțiilor în cazul în care oamenii o refuză”. În cele mai multe cazuri, astfel de măsuri prevăd și excepții, de exemplu, contraindicațiile medicale. Unele state admit și obiecțiile religioase sau cele bazate pe conștiință. Cu alte cuvinte, când se vorbește de vaccinare obligatorie, acest lucru nu înseamnă neapărat că oamenii sunt forțați să se vaccineze sau obligați să o facă cu riscul de a fi sancționați. Mai degrabă se are în vedere că persoana va suporta costul refuzului de a se vaccina – de exemplu, fiindu-i restrânse anumite libertăți.
Un alt aspect analizat în articol este practica de vaccinare obligatorie a copiilor. Deși OMS nu pledează pentru vaccinare obligatorie, ci pentru campanii de informare și sensibilizare, multe țări au introdus vaccinarea obligatorie a copiilor, de exemplu împotriva la ROR (rujeolă, oreion și rubeolă). Potrivit datelor din 2019, 89 de state ale lumii au făcut obligatorie vaccinarea copiilor, altele 20 au ales să condiționeze prin vaccinare școlarizarea, iar 32 doar recomandă imunizarea copiilor. Astfel, există precedente de a face vaccinările obligatorii.
Actualmente, în lume există mai multe modele de vaccinare sau testare obligatorie împotriva COVID-19. Cele mai răspândite exemple includ vaccinarea obligatorie a lucrătorilor medicali, prezentarea unui certificat de vaccinare, test negativ, confirmare a infectării cu COVID în trecut pentru a vizita diverse localuri. Unele state au introdus vaccinarea obligatorie pentru toți vizitatorii (Malta), pentru lucrătorii ce interacționează cu publicul (Moscova, Rusia), toți lucrătorii (Italia), pentru toți salariații, cei ce folosesc transportul public (Arabia Saudita), iar Turkmenistan a anunțat vaccinarea obligatorie pentru toata populația.
Într-o cauză judecată în aprilie 2021 – Vavřička și alții c. Republicii Cehe – CEDO a decis că vaccinarea obligatorie a copiilor în Cehia nu încalcă Articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, adică dreptul la viața privată și cea de familiei și, deși este o restrângere a drepturilor omului, este justificată. Într-o altă decizie recentă, de data asta legată direct de COVID, CEDO a examinat două cereri depuse de 30 de profesioniști în domeniul sănătății din Grecia. CEDO a considerat că vaccinarea obligatorie nu va duce la un risc ireversibil sau consecințele refuzului de a fi vaccinat nu sunt ireversibile. Însăși cererea privind încălcarea drepturilor medicilor se află în procesul de soluționare în fața Curții. O concluzie provizorie ar fi că, în principiu, vaccinarea obligatorie nu contravine drepturilor omului.
Analiza face o trecere în revistă a considerentelor etice în cazul implementării politicilor de vaccinare obligatorie și recomandă ca statul să pună un accent mai mare pe eforturile de a spori încrederea oamenilor în vaccin, care e o precondiție a unei politici de vaccinare etice. Politicile de vaccinare ar putea fi prioritizate în baza standardelor drepturilor omului și a criteriilor etice, cum ar fi: vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii ale populației și nu pentru toată populația, stabilirea excepțiilor clar definite și sancțiuni justificabile.