Parlamentarii s-au luat la bătaie la ultima şedinţă în plen din acest an. Democratul Marian Lupu s-a îmbrâncit cu deputatul comunist Grigore Petrenco. Altercaţia a fost oprită de către colaboratorii Serviciului Pază de Stat, transmite IPN.
Deputaţii comunişti au acuzat că 3 candidaţi propuşi pentru Consiliul Superior al Magistraturii au fost selectaţi de către coaliţia de guvernare, iar concursul organizat de Comisia juridică, numiri şi imunităţi a fost formal.
După mai multe intervenţii ale comuniştilor, Marian Lupu a solicitat preşedintelui Parlamentului să întrerupă dezbaterile. Ca urmare, Lupu şi Petrenco s-au antrenat într-un schimb de replici, după care s-au luat la bătaie. Celor doi parlamentari li s-au alăturat şi alţi deputaţi. Şedinţa Parlamentului a fost întreruptă pentru câteva minute.
Preşedintele legislativului, Igor Corman, le-a cerut deputaţilor să dea dovadă de comportament decent şi le-a reamintit că presa îi urmăreşte.