Igor Munteanu: Aderarea la UE nu este opera unui singur partid politic

Aderarea la Uniunea Europeană este un proces complex la care trebuie să participe toată societatea Republicii Moldova. O spune expertul IDIS Viitorul, Igor Munteanu, potrivit căruia pentru eurointegrarea țării ar trebui să-și consolideze eforturile toate partidele politice. Declarațiile au fost făcute în timpul unei conferințe la care a fost dezbătut planul de acțiuni privind implementarea condițiilor impuse Republicii Moldova de către Uniunea Europeană odată cu obținerea statutului de țară candidată la aderare, transmite IPN.

Pentru implementarea celor nouă condiții formulate de către Comisia Europeană și prezentate Republicii Moldova odată cu obținerea statutului de candidat la aderare a fost elaborat un plan de acțiuni. Reprezentanții societății civile califică documentul drept unul foarte vag, ce prevede în mare parte modificarea legilor, acțiuni insesizabile pentru cetățeni.

„În planul elaborat de autorități se regăsesc 60 de acțiuni, dintre acestea 40 vizează schimbarea cadrului normativ. Dar viața oamenilor nu se schimbă de la faptul că astăzi se schimbă o lege. Ori de câte ori se planifică în primul rând schimbări de ordin legislativ, asta înseamnă că schimbările nu vor fi sesizate în curând. Din cele 40 de acțiuni, 1/3 se referă la legi care deja au intrat în vigoare și au fost modificate înainte ca să fie adoptat planul de acțiuni. Schimbarea frecventă a cadrului legislativ comportă riscuri de corupție. Schimbarea frecventă a regulilor de joc este destabilizatoare,  iar în procesele de tranziție oamenii comit abuzuri”, a spus expertul anticorupție, Cristina Ciubotaru.

De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului de Externe spun că planul conține acțiuni imediate menite să contribuie la racordarea legislației naționale la cea europeană. Printre condiționalitățile Uniunii Europene impuse Republicii Moldova se regăsesc: reforma justiției și combaterea corupției, eliminarea influențelor oligarhice asupra sistemului economic, politic și în mass-media, îmbunătățirea legislației electorale, precum și reforma administrației publice.

„Pentru a face următorul pas privind deschiderea negocierilor de aderare, noi trebuie să implementăm cele nouă condiții impuse de Uniunea Europeană. Planul de acțiuni pentru implementarea celor nouă condiții formulate de către Comisia Europeană a fost realizat destul de rapid. În plus, cele nouă condiționalități sunt foarte generale. În cazul Georgiei și Ucrainei, ele sunt mult mai specifice. În cazul nostru, pe majoritatea condițiilor am definit singuri pentru noi ce se cere. Scopul nostru a fost de a avea un instrument de implementare suficient de gestionabil. Să fie nu fie un plan pe sute de pagini, să fie compact, să fie în atenția tuturor decidenților politici”, a spus secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Vladimir Cuc.

Conferința publică la tema: „Politica externă și de securitate a RM în contextul dezideratului de integrare europeană” a fost organizată de IDIS „Viitorul”, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice și Centrul de Studii de Securitate și Managementul Crizelor. La data de 23 iunie 2022 Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a Republicii Moldova și a decis să-i acorde statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.