Autoritățile Republicii Moldova așteaptă decizia Curții Constituționale privind admiterea sau neadmiterea reprezentanților fostului partid Șor la alegeri și ulterior vor veni cu soluții pentru a securiza spațiul electoral. O spune președintele Parlamentului, Igor Grosu, în contextul în care astăzi Curtea Constituțională analizează constituționalitatea prevederii din Codul Electoral, potrivit căreia pentru unii membri ai fostei formațiuni a fost aplicată interdicția de a participa la alegeri. Igor Grosu spune că acum bătălia se dă pentru ca cetățenii Republicii Moldova să aibă parte de alegeri corecte, iar exponenții Kremlinului să nu influențeze procesul electoral, notează IPN.
La 28 septembrie Curtea Constituțională a suspendat efectele legii potrivit căreia membrii organului executiv și cei cu funcții elective ai partidului declarat neconstituțional au interdicție de a participa la alegeri. Președintele Parlamentului spune că autoritățile așteaptă decizia definitivă a Curții pe acest subiect. Igor Grosu și-a exprimat speranța că exponenții Kremlinului nu vor putea influența procesul electoral.
„Oricare va fi decizia Curții, va avea impact asupra alegerilor locale. Îi va motiva sau demotiva pe unii actori electorali. În continuare, vom fi pe poziția de a întreprinde toate măsurile legale pentru a nu permite bandiților care sunt vârf de lance a Federației Ruse să destabilizeze. Sper că decidenții, oricare ar fi ei, din Parlament, Guvern, instituții de drept, înțeleg contextul și pericolele la care este supusă Republica Moldova. Noi nu ne batem cu acești bandiți, noi suntem în confruntare deschisă cu Federația Rusă. Nici Kremlinul nu mai neagă asta. De aceea, când un astfel de război hibrid reprezintă un pericol real la adresa securității naționale, sper că decidenții nu vor face abstracție de context”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.
Președintele Parlamentului spune că este imperios necesar ca judecătorii Curții Constituționale să vină cu o soluție definitivă pe acest subiect cât mai curând posibil, întrucât pe 6 octombrie începe oficial campania electorală.
„Consider că e nevoie să se pronunțe, pentru că alegerile bat la ușă. Noi sâmbătă intrăm în campania electorală. Regulile jocului trebuie să fie foarte clare, în special, pentru bandiții pe care nici nu-i văd în campanie electorală. Viteza cu care s-a suspendat acest articol indică faptul că Înalta Curtea vrea să vină cu o claritate. Noi așteptăm cu calm decizia și în funcție de decizie vom îndeplini acțiunile care se impun pentru a securiza spațiul electoral al Republicii Moldova. Vom veni cu soluții care să nu permită bandiților, exponenților Kremlinului, să altereze procesul electoral”, a mai spus președintele Parlamentului.
Dacă Înalta Curte menține în vigoare prevederea Codului Electoral care interzice participarea la alegeri a unor reprezentanți ai partidului declarat neconstituțional, peste 600 de membri ai ex-partidului Șor, nu vor putea participa la scrutinul local din noiembrie și la următoarele alegeri prezidențiale și parlamentare.