Nu există premisele unei crize umanitare în stânga Nistrului. O spune președintele Parlamentului, Igor Grosu, potrivit căruia regiunea și-a făcut rezerve de păcură și cărbune, pregătindu-se de scenariul în care Gazprom ar sista complet livrările de gaze naturale. Liderul PAS spune că dacă centrala de la Cuciurgan va limita capacitățile de producere a energiei electrică, Chișinăul va procura electricitate de pe piața europeană, notează IPN.
Președintele Parlamentului spune că atenționările unor experți cu referire la declanșarea unei crize umanitare în stânga Nistrului sunt exagerate. Oficialul a dat asigurări că autoritățile vor depune eforturi pentru ca regiunea să fie aprovizionată cu gaze naturale.
„Malul stâng și-a făcut rezerve de cărbune și păcură. Deja are de suferit industria, deja sunt limitate capacitățile de producere a giganților industriali de acolo și asta va avea un impact și asupra cetățenilor care muncesc acolo. Dar nu putem vorbi despre o criză umanitară. Noi trebuie să facem tot posibilul ca să nu admitem așa ceva. Centrala de la Cuciurgan are posibilitatea să producă energie și pe bază de cărbune, este obligată conform procedurilor tehnice să aibă o rezervă de câteva luni. În cazul celui mai trist scenariu, vom face importuri de energie electrică din altă parte. Suntem parte a rețelei europene de electricitate, asta ne permite să procurăm de pe alte piețe”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Potrivit oficialului, dacă Gazprom sistează livrările de gaz, cetățenii din stânga Nistrului vor fi obligați să achite un tarif similar celui pe care-l achită cetățenii din dreapta Nistrului pentru gazul procurat de pe piața internațională.
„Cei din stânga Nistrului trebuie să se învețe a plăti. Nu prea s-au obișnuit cu asta timp de 30 de ani. Să depună efort, așa cum depune cetățeanul de pe malul drept al Nistrului și să nu acumuleze 8 miliarde de dolari datorii. Noi vom face tot posibilul ca să asigurăm țara cu energie electrică, energie termică, gaz, rugămintea e să fim economi, pentru că e vorba de banii noștri. Alternative există, problema e costul acestor resurse”, a mai spus președintele Parlamentului.
Anterior, expertul economic Veaceaslav Ioniță a menționat că cetățenii din regiunea transnistreană achită pentru un metru cub de gaz 1,28 lei. Tariful la gaz pentru cetățenii din dreapta Nistrului este de 29,26 lei.