Igor Grosu: Andrei Spînu își face bine meseria și este bine intenționat

Eșecul licitației de la Aeroport aduce prejudicii de imagine, însă procesul trebuie continuat astfel încât acest obiectiv strategic să fie scos definitiv de sub controlul bandiților. Declarația aparține președintelui Parlamentului, Igor Grosu, după ce a eșuat o nouă licitație privind închirierea spațiilor comerciale de la Aeroport. Șeful Legislativului spune că licitația trebuie continuată astfel încât la Aeroport să vină o companie cu renume, care are experiență internațională în gestionarea spațiilor comerciale, notează IPN.

O nouă licitație privind închirierea spațiilor comerciale de la Aeroport a fost sistată după ce compania Lagardere Travel Retail, singura participantă la concurs, nu a prezentat toate documentele justificative pentru a se califica în etapa finală. Președintele Parlamentului recunoaște că eșecul organizării acestui concurs știrbește din imaginea guvernării.


„Interesele sunt foarte mari, în special din partea celor care încă dețin aceste spații. Veniturile de pe urma exploatării acestor spații au fost folosite pentru a finanța campania electorală, protestele plătite. O parte din vină o poartă și cei care au elaborat caietul de sarcini și n-au făcut-o în stilul cel mai bun. Intenția, sunt sigur, a fost una bună, de a veni o companie pe bune, o companie care are experiență în a gestiona active similare din Uniunea Europeană, nu de prin Siberia. Toată isteria care a fost ridicată în jurul acestui concurs ne aduce un prejudiciu de imagine. Înțeleg că licitația a fost anulată pentru că compania nu ar fi prezentat toate informațiile, datele. Sper ca să se învețe din această experiență mai puțin plăcută, mă refer la conducerea Aeroportului, și să îmbunătățească acest caiet de sarcini ca mai multe companii bune, cu renume, să poată ușor dovedi ce fel de experiență au, ca să putem da în chirie aceste spații și să nu mai fie la cheremul unui fugar”, a spus președintele Parlamentului în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la JurnalTV.

Președintele Parlamentului spune că licitația trebuie continuată, astfel încât spațiile comerciale de la Aeroport să fie oferite în gestiune unei companii profesioniste, cu experiență vastă în acest domeniu. Igor Grosu exclude orice înțelegere a ministrului Andrei Spînu cu reprezentanții companiei Lagardere și spune că toate acuzațiile care-i sunt aduse ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale sunt nefondate.

„Evident, nu arată bine că de trei ori s-a încercat și nu s-a reușit. Companiile care ar putea veni, care sunt serioase, nu sunt chiar atât de multe. Dar trebuie de mers înainte și de avut grijă ca acest activ să fie scos din mâinile bandiților, dincolo de toate prejudiciile de imagine, care s-au produs deja. Haideți să-l lăsăm în pace pe Andrei Spînu. Andrei Spînu își face bine meseria, atâtea s-a încercat să-i fie atribuite, pe toate domeniile posibile și imposibile. Andrei Spînu, repet, își face bine meseria și este bine intenționat, este foarte mobilizat, muncește foarte mult”, a mai spus președintele Parlamentului.

Ieri, șeful Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a solicitat administrației Aeroportului Internațional Chișinău să relanseze licitația privind închirierea spațiilor comerciale și să îmbunătățească procesul, astfel încât mai multe companii cu renume să-și depună dosarele.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE