Igor Dodon vrea asistența UE, dar nu și integrare europeană, opinie

Președintele ales Igor Dodon vrea să păstreze UE la nivel de partener, însă doar ca sursă de asistență oferită pentru necesitățile Moldovei, scrie politologul Dionis Cenușă în noul articol de opinie, semnat pentru IPN.

Dionis Cenușă evidențiază faptul că Igor Dodon vrea reforme, dar nu le privește ca parte a integrării europene. El reamintește că Dodon a comparat aderarea la UE cu desființarea Moldovei ca stat.

“Scopul transformărilor, sprijinite de UE și acceptabile pentru Igor Dodon, nu este aderarea la UE, ci supraviețuirea și întărirea statului.”, scrie Dionis Cenușă.

În opinia lui Cenușă, pentru Igor Dodon,  transformările pozitive sunt cruciale pentru a evita răspândirea frenetică a simpatiilor pro-unioniste în rândul cetățenilor, care deja ajung la circa 20% în prezent.

Politologul crede că ținta finală, urmărită de Igor Dodon, ar fi convertirea Moldovei într-un aliat apropiat al Rusiei, iar pe termen lung - într-un stat membru al Uniunii Economice Euroasiatice.

Posibilitățile și unghiul devierii proiectului european din Moldova odată cu președinția lui Igor Dodon va depinde de câteva circumstanțe esențiale, scrie Dionis Cenușă. Aceste circumstanțe țin de poziția Rusiei în Moldova, eficiența agendei europene a guvernării, populismul din UE și ulterioarele alegeri parlamentare ordinare din 2018.

În concluziile articolului, Dionis Cenușă afirmă că obiectivele de politică externă și internă, de dez-europenizare, urmărite de Igor Dodon, sunt pe termen mediu și lung. Potrivit lui, obiectivele date și realizarea lor sunt puternic legate de ascensiunea ulterioară a socialiștilor, poziția generală a forțelor pro-ruse, dar și forța Rusiei în raport cu UE și situația din Ucraina.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.