Igor Dodon spune în ce condiții ar putea fi amânate alegerile prezidențiale

Președintele Igor Dodon afirmă că alegerile prezidențiale, care urmează să aibă loc în toamnă, ar putea fi amânate în cazul declarării unei noi stări de urgență. Și aceasta în condițiile în care unii specialiști din sănătate estimează că în toamnă ar putea exista un al doilea val de îmbolnăviri cu noul tip de coronavirus, transmite IPN.

„În primul rând noi nu ne gândim acum la alegeri. Eu cred că la alegeri se gândesc oponenții noștri mai mult, care deja se văd în campanie electorală. Noi avem alte priorități”, a declarat Igor Dodon într-o nouă ediție a emisiunii „Președintele răspunde”.

Șeful statului a menționat că, potrivit procedurii legale, alegerile, fie ele prezidențiale, parlamentare, pot fi amânate doar în cazul stării de urgență. Starea de urgență, care este instituită acum, se finalizează pe 15 mai, însă ea poate fi prelungită în funcție de evoluția situației. Și dacă se ajunge la o nouă stare de urgență, evident alegerile vor fi amânate.

„Sper foarte mult să nu ajungem la această situație. Dar din nou, alegerile prezidențiale nu sunt o prioritate pentru mine personal și cred că nici pentru Guvern. Trebuie să depășim această situație, pe urmă revenim la tot ce ține de agenda politică”, a notat președintele.

Până în prezent în Republica Moldova au fost confirmate 505 cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, iar numărul deceselor asociate cu COVID-19 a ajuns la șase.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.