Candidatul Partidului Socialiştilor la prezidenţiale, Igor Dodon, susţine că ceea ce spunea de câteva luni s-a adeverit, iar contracandidata sa, Maia Sandu, ar fi de fapt candidatul comun convenit la Washington de Victoria Nuland, adjuncta secretarului de stat al SUA, cu Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat. Igor Dodon astfel a comentat pe pagina sa de facebook decizia candidatului democrat, Marian Lupu, de a ieşi din cursa electorală pentru scrutinul prezidenţial, transmite IPN.
„Acolo pe Plahotniuc au ştiut să-l convingă, au americanii metodele lor, au informaţia, investigaţiile şi dosarele lor. Iar Maia e o piesă în acea înţelegere.
De la bun început, am fost cu toţii antrenaţi într-un teatru regizat de americani, care avea ca final fuziunea tuturor forţelor pro-guvernamentale şi pro-europene într-o singură platformă electorală. Azi a sosit momentul adevărului şi a ieşit la iveală acest joc”, a scris Igor Dodon în mesajul său.
Politicianul susţine că socialiştii se vor mobiliza şi mai mult acum. „Vom informa cetăţenii, vom ridica toţi oamenii la votare. Vom lupta ca să învingem din turul întâi, cât oligarhia şi americanii nu au pus în funcţiune toată maşinăria lor de manipulare şi falsificare a alegerilor. Pentru Plahotniuc, că e Maia, că e Lupu, tot un drac. Tot de-a lui candidat este. Acum asta o înţeleg şi cetăţenii”, a mai scris liderul socialiştilor.
Marian Lupu a anunţat astăzi, 26 octombrie, că se retrage din cursa prezidenţială pe motiv că Maia Sandu, candidata PAS, are mai multe şanse să-l învingă pe Igor Dodon în al doilea tur al scrutinului prezidenţial.