Igor Dodon interzice participarea militarilor la activități peste hotare fără acordul său

Președintele Igor Dodon, în calitate de comandant suprem al forțelor armate, a semnat un ordin prin care interzice participarea militarilor Forțelor Armate ale Republicii Moldova la exerciții, operațiuni, studii, misiuni, instruiri, cursuri și oricare alt tip de activitate peste hotarele țării, fără acordul său prealabil, în acest sens. Totodată, șeful statului a solicitat demiterea viceministrului apărării, care îndeplinește în prezent și funcția de ministru, „pentru încălcarea ordinului comandantului suprem al forțelor armate în legătură cu participarea reprezentanților efectivului Armatei Naționale la exercițiile militare din Ucraina”, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, Igor Dodon a declarat că a dispus inițierea unei anchete de serviciu în cadrul Forțelor Armate pentru a identifica persoanele responsabile de încălcarea ordinului comandantului suprem și aplicarea față de aceștia a sancțiunii de retrogradare în grade militare și retrogradare în funcții. „Având în vedere că unii conducători din cadrul Ministerului Apărării au procedat în mod samavolnic și contrar deciziei comandantului suprem al forțelor armate, calific acest fapt ca o abatere disciplinară gravă și de încălcare a jurământului militar depus”, a menționat șeful statului.

Potrivit președintelui, Guvernul încearcă să facă uz de diverse șiretlicuri juridice pentru a implica moldovenii în exerciții militare ale NATO. „Interesul Guvernului este să facă pe placul americanilor și NATO. Ei au vrut să facă încă un gest față de cei cu care încearcă să stabilească relații mai bune din Statele Unite pentru a avea susținere în lupta internă în Republica Moldova. Această guvernarea și acest partid care este la guvernare nu are șanse să învingă la următoarele alegeri parlamentare. Unica lor soluție este confruntarea geopolitică și susținerea din partea Occidentului”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit ordinului semnat de Igor Dodon, despre intenția sau necesitatea părăsirii teritoriului Republicii Moldova, conducerea componentelor Forțelor Armate va înștiința comandantul suprem al forțelor armate în prealabil, în formă scrisă. Totodată, lunar, dar nu mai târziu de data de 15, membrii Comandamentului Suprem al Forțelor Armate, vor prezenta în scris spre coordonare comandantului suprem planul de activități al Forțelor Armate cu referire la colaborarea militară internațională, indiferent de tipul acesteia. Ordinul se va aduce la cunoștință imediat întregului efectiv al Forțelor Armate și este obligatoriu spre executare, a specificat Igor Dodon.

  • igor dodon despre ordin.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.