Au fost obținute înțelegeri privind lansarea negocierilor ce țin de condițiile noilor contracte de livrare și de tranzit a gazelor începând cu 1 ianuarie 2020. Despre aceasta anunță șeful statului, Igor Dodon, care a avut o întrevedere cu președintele Consiliului de Administrare al „Gazprom”, Aleksei Miller, la Sankt-Petersburg, transmite IPN.
„În cadrul Forumului Economic de la Sankt-Petersburg, am avut o întrevedere de lucru cu președintele Consiliului de Administrare al companiei „Gazprom”, Aleksei Miller. Am examinat modul și perspectivele de cooperare în sectorul energetic. În special, am discutat chestiuni ce țin de livrarea gazului rusesc în Moldova și tranzitul acestuia pe teritoriul republicii”, menționează președintele Dodon într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui Igor Dodon, în 2018, „Gazprom” a livrat Republicii Moldova gaze în volum de 2,9 miliarde de metri cubi, cu 8,4% mai mult decât în anul 2017, când au fost livrate 2,7 miliarde de metri cubi.
La Sankt-Petersburg, șeful statului participă la cea de-a XXIII-a ediție a Forumului Economic Internațional. Pe parcursul zilei de miercuri, Igor Dodon a avut o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Adunării Interparlamentare a statelor-membre ale CSI, Dmitri Kobițki. Potrivit președintelui, în cadrul întrevederii a fost discutată starea actuală și perspectivele de cooperare dintre Republica Moldova și CSI.
Șeful statului mai menționează că și-a exprimat regretul pentru interacțiunea insuficientă dintre Republica Moldova și Adunarea Interparlamentară a CSI din cauza refuzului conducerii Parlamentului Republicii Moldova de legislatură precedentă de a participa în activitatea organelor CSI. „Mi-am exprimat speranța că această problemă va fi soluționată odată cu formarea majorității parlamentare și a noului Guvern al Moldovei, din care vor face parte reprezentanții Partidului Socialiștilor care susțin poziția președintelui privind restabilirea unui parteneriat eficient cu statele CSI”, mai precizează Igor Dodon.