Igor Dodon – Dorin Chirtoacă: 45,8% – 43,1%
45,8% dintre alegătorii municipiului Chişinău ar vota pentru candidatul PCRM, Igor Dodon. Cu două puncte procentuale mai puţin, 43,1% din sufragii, ar acumula candidatul PL, Dorin Chirtoacă. Dacă s-ar organiza turul doi, atunci rezultatele ar fi asemănătoare şi Igor Dodon ar ieşi învingător, arată un sondaj de opinie al Laboratorului de cercetări ştiinţifice „Sociologia Politicii”, transmite Info-Prim Neo.
Directorul agenţiei de marketing Media For Grup, Victor Ciobanu, care a prezentat luni, 30 mai, sondajul, a menţionat că în primul tur pentru candidatul PDM, Valentina Buliga, ar vota 4,7% dintre respondenţi, iar pentru independentul Mihai Godea – 1,8%.
De ademenea, potrivit sondajului, 47,9% dintre respondenţi au cea mai mare încredere în Igor Dodon şi 44,8% în Dorin Chirtoacă.
În ceea ce priveşte alegerile pentru Consiliul municipal Chişinău, 35% dintre respondenţi au spus că vor vota pentru PCRM, iar 27,5% – pentru PL. Pentru PLDM ar vota 7,5% din alegători şi pentru PDM – 4,5%. Cota indecişilor este de 21% dintre alegători.
Sondajul a fost efectuat între 12-15 mai pe un eşantion de 1203 de persoane.
Victor Ciobanu a declarat că sondajul este finanţat de către un grup de persoane, care nu sunt actori politici.