Igor Dodon: Curtea Constituțională a trecut definitiv în zona gri a statului de drept

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon spune că prin decizia pronunțată la  2 ianuarie Curtea Constituțională (CC) a devenit ostatica propriilor decizii, a precedentelor pe care le-a creat. Într-o postare pe o rețea de socializare, șeful statului a scris că membrii CC au acceptat să „joace” așa cum le dictează guvernarea democrată, transmite IPN.

Potrivit lui Igor Dodon, CC este nevoită să ia în continuare decizii controversate, la limita legii și dincolo de limita bunului simț. Șeful statului mai spune că era de așteptat că CC va repeta trucul politic din 17 octombrie 2017, când președintele țării a fost suspendat pentru a fi învestit în funcție ministrul apărării Eugeniu Sturza. „CC a trecut definitiv în zona gri a democrației și a statului de drept. Curtea și-a reconfirmat imaginea de instrument politic docil, nu de organ constituțional”, a scris Igor Dodon.

Șeful statului mai spune că la CC trebuia să se adreseze Guvernul sau Parlamentul. Dar adresarea a fost făcută prin intermediul unor deputați. „Acești miniștri intră în Guvern pe ușa din spate, fiind lipsiți de legitimitatea și credibilitatea cuvenite. Partea bună în toată această chestiune este că guvernarea se compromite din nou în ochii cetățenilor. Ceea ce o va dezavantaja mult în acest an electoral”, a scris Igor Dodon.

La 2 ianuarie, CC a emis o hotărâre prin care a statuat că președintele Parlamentului sau premierul poate exercita temporar interimatul funcției de președinte al țării pentru a emite decretul de numire a doi vicepremieri și cinci miniștri. Hotărârea a fost pronunțată deoarece președinte ţării a refuzat numirea candidaturii propuse repetat de către premier în funcțiile respective.

Remanierile guvernamentale au fost anunțate pe 19 decembrie. În Guvern urmează să vină: Cristina Lesnic, Chiril Gaburici, Svetlana Cebotari, Liviu Volconovici, Tudor Ulianovschi, Alexandru Tănase și Iurie Leancă, ultimul fiind propus pentru noua funcție de vicepremier – pentru integrare europeană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.