Igor Dodon: Astăzi suntem mai pregătiți ca oricând pentru democrație, progres și viitor

Președintele Igor Dodon consideră că momentul independenței de acum 28 de ani a fost unul istoric excepțional, care ne-a oferit prilejul să ne construim cu propriile eforturi țara, economia, societatea, viitorul. „În cei 28 de ani am trecut prin mai multe greutăți și încercări, dar totodată, s-a maturizat și societatea noastră, și clasa politică. Astăzi suntem mai pregătiți ca oricând pentru democrație, pentru progres, pentru viitor”, menționează șeful statului.

„Eu personal, ca cetățean al acestei țări, ca președinte al Republicii Moldova, apreciez foarte mult misiunea generației noastre – de a realiza tot ce-i mai bun pentru Moldova, de a scrie o pagină nouă în istoria țării, de care să ne mândrim și noi și copiii, și nepoții noștri. Datoria noastră este să construim un stat, unde oamenii să vrea să trăiască, să învețe, să muncească, să dea naștere copiilor”, menționează președintele într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Independenței.

Igor Dodon spune că, de atunci încoace, societatea moldovenească a trecut prin transformări importante, s-a schimbat profund viața fiecăruia, au fost acumulați ani, amintiri, dureri și bucurii. „În scurta istorie recentă a Republicii Moldova am avut parte de toate, și de bune, și de rele. Mulți dintre noi au fost martori ai acestei istorii și înțelegem cu toții că este încă mult de lucru, mult de edificat în țara noastră, ca ea să fie pe măsura speranțelor și așteptărilor noastre. Dar este important că astăzi noi suntem însuflețiți de un proiect comun, de înțelegere politică, de o viziune de viitor, care ne motivează și ne dă putere să credem că lucrurile bune pentru Moldova abia acum încep”, menționează președintele.

Șeful statului spune că există suficient potențial uman și intelectual pentru a deveni un stat modern și împlinit. „Iar dacă vom demonstra în continuare cutezanță și maturitate politică, dacă vom fi solidari și bine intenționați, vom reuși să realizăm cele mai înalte obiective pentru țară și să lăsăm următoarelor generații o Moldova trainică și prosperă”, subliniază șeful statului.

„Dorința mea, rugămintea mea către fiecare dintre voi este să nu abandonăm speranța, să nu renunțăm la propria țară, să nu încetăm să trăim, să muncim și să visăm la un viitor mai bun în Moldova și pentru Moldova”, mai spune Igor Dodon.

Notă: Agenția de presă IPN i-a solicitat în ajunul aniversării a 28-a a Zilei Independenței și pe premierul Maia Sandu, președintele Parlamentului, Zinaida Greaceanîi, și președintele interimar al Partidului Democrat, ex-premierul Pavel Filip.

---
La 27 august 1991, acum 28 de ani, Parlamentul Republicii Moldova adopta Declarația de Independență, document semnat de 278 de deputați. Acest act fondator este marcat în fiecare an ca Ziua Independenței. Declarația originală a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar a fost refăcută în 2010.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.