Igor Boțan: Un acord nu trebuie să conțină prevederi ce convin partenerului mai puternic

Expertul Igor Boțan consideră că este bine ca un stat să aibă relații bune cu toți partenerii externi, dar atunci când semnează un anumit acord, conținutul acestuia trebuie analizat minuțios. Și anume să se analizeze dacă în document nu există formulări care au dublu sens sau care pot fi interpretate ulterior în modul în care convine partenerului mai puternic. Declarațiile au fost expuse la dezbaterile publice „Susținerea mediului de afaceri: între economie și politică”, organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan a menționat că un exemplu în acest sens este și acordul cu Federația Rusă, care prevede împrumutul în valoare de 200 de milioane de euro. Potrivit expertului, acest subiect a stârnit dezbateri și controverse între pozițiile politicienilor de la guvernare și cei din opoziție. Ultimii s-au referit, în primul rând, la hotărârea Guvernului din 13 martie, care conține trei decizii în una. „Or, ele trebuie să reflecte trei evenimente desfășurate din timp și nu de-a valma, așa cum au fost prezentate. Ba mai mult, nu este clar dacă toate procedurile, care se impun, au avut loc sau nu. Apoi, opoziția s-a referit la pericolele din conținutul acordului. Acest lucru este foarte important, pentru că exista riscul ca ulterior statului, după semnare, să-i fie puse în cârcă sume mult mai mari decât 200 de milioane”, a spus expertul.


El a menționat că există lucruri care trebuie luate în considerare, mai ales în contextul unor precedente, făcând referire la două acorduri semnate cu Federația Rusă și la impactul acestora. „Unul este Convenția din 1992, potrivit căreia Rusia putea să întreprindă măsuri de neadmitere a blocajelor între cele două părți. Ce s-a întâmplat în 2006, după ce Republica Moldova a semnat Planul de acțiuni cu Uniunea Europeană, prin care a introdus control la hotarul Republicii Moldova cu Ucraina, pe segmentul transnistrean, prin Misiunea EUBAM. În conformitate cu acordul din 1992, Rusia a aplicat Republicii Moldova sancțiuni economice, financiare. Acest lucru nu poate să nu fie luat în considerare și anume felul în care acționează partenerul strategic, atunci când nu-i convine ceva”, explică expertul.

Igor Boțan s-a referit și la Acordul de liber schimb în spațiul CSI din 1994. „Republica Moldova a semnat în cadrul CSI Acordul de liber schimb pe 18 noiembrie 2011 și acesta a intrat în vigoare la începutul anului 2013. În 2013, peste nouă luni de la intrarea în vigoare a acestui acord, Rusia a aplicat în luna septembrie sancțiuni comerciale pentru faptul că Republica Moldova a îndrăznit să semneze un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană”.

În opinia sa, aceste lucruri trebuie menționate și aceasta pentru că este bine să ai relații bune cu toți partenerii externi, însă nu pot fi acceptate prevederi cu sens dublu sau care pot fi interpretate ulterior în modul în care convine partenerului mai puternic. „Și cei din opoziție au procedat corect. Și în contextul acordului care prevede împrumutul rusesc, rolul opoziției a conta”, a opina Igor Boțan.

Dezbaterile „Susținerea mediului de afaceri: între economie și politică”, sunt ediția a 130-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.