Igor Boțan: Sărăcia generează cereri de populism, dar acesta este cel mai periculos lucru

Sărăcia generează cereri de populism, dar acesta este cel mai periculos lucru, deoarece populismul vine cu soluții foarte primitive la problemele complexe. Aceasta este opinia expertului permanent al proiectului, Igor Boțan și-a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice cu tema „Sărăcia din Moldova: pericole sociale, politice și geopolitice”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Sigur că sunt foarte multe exemple când cetățenii preferă mâna forte de dragul soluționării rapide a unor probleme, dar formula democratică permite într-o manieră permanentă degajarea tensiunilor din societate. Dacă sistemul este rigid, ele oricum își găsesc ieșirea. Printr-un război sau o operațiune militară specială pentru a canaliza nemulțumirea oamenilor și pentru a găsi tot felul de explicații de ce lucrurile se desfășoară într-o anumită manieră”, a declarat Igor Boțan.

Expertul susține că în Republica Moldova unii oamenii s-au obișnuit să trăiască mai sărac și se resemnează cu această situație, dar există și clasa de mijloc care poate fi motorul schimbării spre bine.

„Cei care au un nivel de viață relativ bun au speranță că acesta poate fi și mai ridicat și acesta este motivul că ei se implică în viața publică, în procesele politice. Evident că oamenii sunt nemulțumiți atunci când, de exemplu, așa cum e acum în regiune, cresc brusc prețurile. Totuși, avem două categorii: sunt cei care preferă să obțină acum, rapid niște bani, dar sunt și cei care vor să investească pe termen mediu și lung. Dacă susținem acest parcurs, noi găsim soluții pentru probleme. În Europa Centrală și de Est au existat regimuri comuniste, dar, datorită integrării europene, acum sunt state prospere, care își rezolvă problemele. Au planuri de viitor în domeniul cultural, științific și altele. Lucruri pe care noi nu le avem, din păcate. Noi trebuie să găsim resurse din buget pentru persoanele defavorizate social, dar pentru cultură și știință rămâne foarte puțin”, a declarat Igor Boțan.

Expertul consideră că autoritățile din Republica Moldova cunosc problemele legate de sărăcie și știu care sunt căile de eradicare, rămâne doar să acționeze.

„În Republica Moldova la guvernare au fost și agrarieni, și comuniști, și liberali, acum avem social-liberali. Cu toate acestea, toate aceste guvernări au contribuit la construirea unei societăți de consum. Ne amintim când în 2009 a venit la guvernare Alianța pentru Integrare Europeană, planul lor era extraordinar de frumos: trecerea de la economia de consum la economia de producere. Atunci partenerii externi au spus că asta e posibil, dar e nevoie de trei lucruri: e nevoie de investiții, dar pentru asta este nevoie de justiție independentă, dacă este justiție independentă, este nevoie de climat de business favorabil pentru investitori. Un alt lucru important este că dezvoltarea pentru o țară săracă cum este Republica Moldova este imposibilă fără o infrastructură bine dezvoltată. Noi avem perspective acum ca acești trei factori să devină pilonii de dezvoltare a Republicii Moldova. Acum suntem în pragul începerii negocierilor de aderare la UE. Dacă la acești trei factori se adaugă și resursele de preaderare ale UE pentru dezvoltarea Republicii Moldova, atunci eu cred că perspectivele sunt foarte bune. Acum este foarte important ca ceea ce fac autoritățile în procesul de integrare europeană să înțeleagă și cetățenii”, a adăugat Boțan.

Dezbaterea publică cu tema „Sărăcia din Moldova: pericole sociale, politice și geopolitice” se desfășoară de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.