Igor Boţan: Rezultatele alegerilor locale nu ar trebui să aibă vreun impact asupra deciziei Consiliului European

Modul în care s-au desfășurat alegerile locale din Republica Moldova și rezultatele acestora nu ar trebui să aibă vreun impact asupra deciziei Consiliului European care urmează să dispună în ședința sa din 14-15 decembrie dacă Republica Moldova obține sau nu dreptul de a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Pentru instituțiile europene contează concluziile misiunilor internaționale, OSCE și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care au fost în fond favorabile. Opinia a fost exprimată de expertul permanent al proiectului, Igor Boţan, la dezbaterea publică „Scenarii posibile pentru decizia Consiliul European cu privire la Moldova”, organizată de Agenția de Presă IPN.

„Alegerile s-au desfășurat așa cum am văzut în raportul misiunii OSCE și Adunării Parlamentare relativ bine. Au existat probleme, dar aceste probleme sunt legate de circumstanțe – scoaterea unui partid din campania electorală cu câteva zile înainte de alegeri prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale. Noi am văzut că în raport este scris foarte clar că cetățenii au avut un spectru larg de alegere, la aceste alegeri au participat din 60 de partide existente 37. Un partid a fost scos în baza unor informații care au fost oferite CSE-ului de către organele de drept ale Republicii Moldova, lucruri care sigur că trebuie să ajungă pe masa judecătorilor. Asta a fost momentul jenat pentru noi toți, pentru societate și pentru observatori, dar nu cred că asta va influența decizia Consiliului Europeanˮ, a menționat Igor Boţan.

Expertul a comunicat că decizia care se așteaptă să se ia în decembrie este una politică, pentru că se întâlnesc șefii de state și de guverne. Lucrul cel mai important pentru luarea deciziei este recomandarea Comisiei Europene, care este una pozitivă și aceasta contează foarte mult. Mai departe există lucruri care aduc incertitudine. Este atitudinea Ungariei și faptul că „noi suntem priviți la pachet cu Ucrainaˮ și aceasta ar putea fi piatra de poticnire. „Nu cred că rezultatele alegerilor și modul în care s-au desfășurat alegerile pot cumva să influențeze. Mai cu seamă, am văzut că Codul Electoral nou este apreciat pozitiv de către misiunile de observareˮ, a precizat expertul.

Igor Boţan a explicat că accelerarea procesului de integrarea europeană a Republicii Moldova s-a întâmplat la pachet cu cel ucrainean ca urmare a războiului. Cererile depuse de autoritățile moldovenești și cele ucrainene au fost examinate împreună și statutul de țări candidate a fost obținut de ambele state. Ulterior, poate avea loc disocierea unui element de altul. „Ucrainenii au luptat și s-au jertfit pentru a obține acest statut. Noi suntem beneficiari și dacă suntem decuplați și cumva favorizați cum se întrevede, cel puțin personal mă simt jenantˮ, a opiniat Igor Boţan.

Expertul a spus că în cadrul alegerilor locale cele mai multe voturi au fost acumulate de partidele care pledează integrarea europeană. Principala lecție care trebuie să fie învățată este că atunci când e vorba de scopul strategic al Republicii Moldova în primul plan se are în vedere realizarea dezideratului de integrarea europeană. În prezent, au loc procese pozitive, dacă lucrurile se împotmolesc și va fi un vot negativ din partea Consiliului European trebuie să ne așteptăm la creșterea valului de emigrație din Republica Moldova, a conchis Igor Boţan.

Dezbaterea publică cu tema „Scenarii posibile pentru decizia Consiliul European cu privire la Moldova” este ediția a 295-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE