Igor Boțan: Retorica rușilor privind folosirea armei nucleare denotă că lucrurile le merg prost

Retorica președintelui rus, Vladimir Putin, și cea a liderului nazist Adolf Hitler este asemănătoare. Ambii consideră că statele lor au dreptul la revanșism, după ce Germania a fost înfrântă în Primul Război Mondial, iar Rusia a fost umilită la nivel internațional prin destrămarea Uniunii Sovietice. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice la tema „Adevăr și minciună despre începutul Celui de-al Doilea Război Mondial”, organizată de Agenția de Presă IPN. Potrivit expertului, retorica propagandiștilor ruși privind folosirea armei nucleare în Ucraina denotă că lucrurile merg prost pe plan militar.

Potrivit expertului Igor Boțan, Germania și Uniunea Sovietică au avut strânse relații economice după Primul Război Mondial, iar după semnarea tratatului de neagresiune Ribbentrop – Molotov cu protocolul secret din 1939, cele două state și-au împărțit sferele de influență și au continuat să coopereze printr-o alianță tacită.

„Pactul Ribbentrop-Molotov i-a ajutat pe germani și pe sovietici să împartă sferele de influență. Sovieticii și germanii au cooperat foarte mult din punct de vedere economic. Această cooperare a început încă în anii 20. Nici sovieticii, nici germanii nu erau mulțumiți de consecințele tratatului de la Versailles. Și între ei a existat o cooperare strânsă până în anul 1933 când a venit Hitler la putere. Invazia în Polonia a fost o activitate comună, deja după venirea lui Hitler, parade comune ale victoriei au avut loc după ce sovieticii au decis să intre și ei în Polonia, chipurile pentru a apăra locuitorii ucraineni și belaruși”, a spus expertul permanent al proiectului, Igor Boțan.

Potrivit expertului, retorica lui Hitler folosită după Primul Război Mondial este preluată de Vladimir Putin în contextul războiului din Ucraina. Liderul de la Kremlin insistă pe ideea invincibilității armatei ruse.

„Ce spunea Hitler atunci, repetă Putin acum. Hitler spunea că Germania nu a pierdut războiul, ci a fost un cuțit în spate al social-democraților și masonilor. Și acum Putin spune că Rusia este imposibil de învins, Rusia poate fi distrusă doar din interior. Aceste declarații evocă exact retorica liderului nazist”, a explicat Igor Boțan.

Amenințarea tot mai frecventă privind utilizarea armei nucleare în Ucraina scoate la iveală eșecurile militare ale armatei ruse, crede Igor Boțan. Potrivit expertului, utilizarea armei nucleare înseamnă izolarea completă a statului atacator pe plan mondial.

„Acum principalul instrument este arma nucleară. Propaganda rusă amenință în permanență cu utilizarea armelor nucleare. La început rușii vorbeau de utilizarea armelor nucleare strategice, acum amenință doar cu arme tactice, prin lovirea unor ținte în Ucraina. Nu știm cum vor evolua evenimentele, dar însuși gândul utilizării armelor nucleare denotă faptul că rușii sunt într-o situație extrem de dificilă. Folosirea armei nucleare este ultima ratio. Nu trebuie să uităm de articolul lui Putin publicat în 2020 în revista britanică „National Interest” în care el justifică revanșismul german de după Primul Război Mondial. De fapt, era o amenințare, pentru că el crede că și Rusia la fel a fost umilită prin dezmembrarea lagărului socialist. Atunci Putin a transmis mesajul că Rusia are dreptul să se revanșeze ”, a mai spus Igor Boțan.

Dezbaterea publică la tema „Adevăr și minciună despre începutul Celui de-al Doilea Război Mondial” este a 18-a ediție de dezbateri din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.