Expertul Igor Boțan este de părere că proiectele de legi necesare pentru deblocarea celei de-a doua tranșe din asistența macrofinanciară vor fi votate. Potrivit lui, deputații din Partidul Democrat puțin probabil să dea înapoi și să nu voteze, întrucât reprezentanții formațiunii sunt înșiși cei care au semnat memorandumul pentru acordarea asistenței europene. Pe de altă parte, este și Guvernul, care are un cuvânt de spus, și premierul Ion Chicu dă dovadă de flexibilitate. Expertul spune că rămâne de văzut poziția Partidului Socialiștilor, însă nu este clar care ar fi problema să voteze, în condițiile în care lidera formațiunii, Zinaida Greceanîi, dar și liderul neformal Igor Dodon au declarat nu o singură dată că parcursul european al Republicii Moldova este ireversibil. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor publice „Votarea condițiilor UE: turnură neașteptată a majorității parlamentare”, organizate de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că există mai multe lucruri stranii pe care cetățenii trebuie să le cunoască. De exemplu, lidera PSRM, Zinaida Greceanîi, a semnat două programe de guvernare și dânsa spunea că „parcursul european al Republicii Moldova este ireversibil”. Fosta prim-ministră a convocat societatea civilă în 2008, să participe la elaborarea programului național de dezvoltare a Republicii Moldova. Programul a fost elaborat și toți erau mulțumiți. Potrivit lui, pe ireversibilitatea integrării europene a insistat și președintele Igor Dodon. Și deși cei doi politicieni au devenit pro-eurasiatici, în 2018, șeful statului s-a adresat către liderii mondiali cu un discurs în care spunea că lucrează la strategia de aderarea a Republicii Moldova la UE. Or, în opinia sa, nu este clar ce s-a schimbat acum și de unde sunt văzute pericolele din partea societății civile și din afară?
Expertul menționează că trebuie să fie foarte clar că nu este vorba despre condiționalități necesare Uniunii Europene, ci despre angajamente, pe care Republica Moldova și le-a asumat, în baza acelui document de bază – Acordul de Asociere cu UE. Potrivit lui, reieșind din Acord, este clar că Republica Moldova și-a asumat aceste angajamente, în baza valorilor europene, pe care le împărtășește, scopul fiind de a se apropia de UE.
Referindu-se la Legea organizațiilor non-guvernamentale, Igor Boțan a precizat că cei care o citesc atent, înțeleg că prin ea se dorește ca acest sector să fie cât mai transparent. Prevederile ei vin să oblige toate organizațiile non-guvernamentale să publice în prima jumătate a anului raportul pentru activitatea din anul trecut, inclusiv cu privire la finanțare și, în opinia sa, în aceste lucruri nu este nimic rău. „Și nu este clar, ce încearcă să le fie imputat organizațiilor non-guvernamentale, pentru că dacă există obiecții, trebuie de indicat asupra lor. Or, problema se trage din 2014, când au apărut în prim plan așa-zisele fundații de caritate. Și pe parcurs, au existat propuneri ca fundațiile de caritate să-și facă meseria, însă această activitate să nu fie afiliată cu activitatea politică. Care este pericolul că aceste fundații vor fi obligate să deschidă parantezele – de unde sunt banii și pe ce se cheltuie?”, se întreabă el.
Igor Boțan a declarat că nu este clar unde sunt riscurile și ce este rău în faptul că ONG-urile și fundațiile vor fi transparente –vor prezenta public activitățile pe care le-au avut, vor prezenta sursele de finanțare, cheltuieli etc. Cât despre un eventual amendament, prin care ONG-urilor li s-ar interzice să facă comentarii politice, expertul susține că este non-sens, pentru că în momentul în care el personal spune că Acordul de Asociere cu UE este cel mai important document semnat de Republica Moldova, această declarație tot ar putea fi calificată ca lobby pentru partidele care se declară pro-europene.
În opinia sa, mai degrabă pentru cei care se opun acestei legi, o problemă o constituie asociațiile, ca cea pe care o reprezintă el – Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”. Și anume pentru faptul că, fiind o organizație, care monitorizează campaniile electorale și activitatea partidelor, încă din anul 1994, urmărește și ridică întrebări legate de viziunea formațiunilor politice și ale politicienilor, care deseori se schimbă radical. Expertul susține că este un non-sens să interzici organizațiilor non-guvernamentale să abordeze probleme politice. Potrivit lui, ONG-urile nu au scopul de a participa în alegeri. Mai mult, partidele sunt acele vehicule care aduc oamenii din societatea civilă în politică.
Expertul a mai spus că este regretabil faptul că, inclusiv, șeful statului induce opinia publică în eroare atunci când declară că în Republica Moldova există zeci de mii de ONG-uri, care primesc sute de mii de euro. „Or, studiile, inclusiv cele solicitate de UE, arată că de la declararea Independenței au fost înființate peste zece mii de organizații non-guvernamentale, dar actualmente sunt active doar câteva sute. Celelalte pur și simplu nu sunt active. Iar să faci declarații pentru a induce în eroare nu este onest”, a opinat Igor Boțan.
Dezbaterile „Votarea condițiilor UE: turnură neașteptată a majorității parlamentare” sunt ediția a 138-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.