Igor Boțan: Problemele din legislația electorală trebuie soluționate în sesiunea parlamentară curentă

Problemele menționate identificate după alegerile prezidențiale din 2016 de către Curtea Constituțională în adresele sale, așa și nu au fost soluționate. Unele au fost înlăturate parțial, iar altele persistă în continuare. Aceasta în condițiile în care instituțiile responsabile urmau să vină cu un răspuns la ele în termen de trei luni de la emitere. Directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, consideră că acum este momentul potrivit în care autoritățile, reprezentanții partidelor politice și cei ai societății civile să-și conjuge eforturile pentru a înlătura impedimentele, menționate de Curte, până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare – sfârșitul lunii iulie. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor publice „De ce Curtea Constituțională nu a fost auzită în problema alegerilor prezidențiale?”, organizate de Agenția de presă IPN.

„Una din aceste șase adrese se referă la contestații –modul în care sunt soluționate contestațiile, în special în ziua alegerilor. Al doilea lucru se referă la votarea în străinătate și Curtea a insistat pe soluționarea acestei probleme. A treia problemă sau adresă – permiterea votării în străinătate. A patra este corupția politică și dezrădăcinarea acestor practici nocive. A cincea se referă la modul în care s-a comportat în alegeri Mitropolia Moldovei – Curtea a subliniat implicarea agresivă în cadrul alegerilor prezidențiale a reprezentanților Mitropoliei Moldovei. Și a șasea adresă s-a referit la mass-media care este un instrument pentru exercitarea puterii de influență asupra opiniei cetățenilor”, a menționat Igor Boțan, expertul permanent al proiectului IPN.

În opinia sa, Apelul Public privind necesitatea urgentă de soluționare a problemelor legale care pot afecta organizarea și desfășurarea alegerilor președintelui în toamna anului 2020, lansat de Asociația Promo-LEX, este foarte important și necesar. „Și aceasta pentru că, chiar astăzi președintele Igor Dodon a anunțat că va propune Parlamentului ca alegerile prezidențiale să se desfășoare pe 1 noiembrie. Astfel, perioada electorală ar urma să înceapă pe 1 septembrie. În aceste condiții rămân două luni și jumătate, în care lucrurile pot fi aranjate de-o manieră acceptabilă pentru toți – cetățeni, politicieni”, a spus el.

Igor Boțan a menționat că și Igor Dodon s-a adresat către liderii politici să facă astfel încât lucrurile să se desfășoare într-o albie a normalității. În viziunea sa, și șeful statului trebuie să fie invitat să pună umărul ca toate aceste probleme menționate și de Curtea Constituțională, și de observatorii naționali și internaționali să fie discutate și soluționate.

Expertul a amintit că în luna ianuarie, reprezentantul OSCE, aflat într-o vizită în Republica Moldova, a menționat că a fost făcută o compilare a tuturor recomandărilor OSCE pentru îmbunătățirea legislației electorale din Moldova. Potrivit lui, și Curtea Constituțională lucrează asupra unor amendamente, care trebuie introduse în legislația electorală și cea aferentă. De asemenea, a fost elaborat un proiect sub auspiciile Fundației Est-Europene și Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte. „Există toate aceste elaborări și este important ca acum, în luna mai, să fie identificat cadrul și formula pentru ca până la sfârșitul sesiunii parlamentare, în luna iulie, să fie îmbunătățită legislația electorală, având în vedere adresele Curții Constituționale. Și acest lucru este posibil cu eforturi comune, astfel încât după scrutinul prezidențial, să nu existe discuții – au fost sau nu libere și corecte alegerile”, a afirmat Igor Boțan.

Dezbaterile „De ce Curtea Constituțională nu a fost auzită în problema alegerilor prezidențiale?”, sunt ediția a 132-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.