Expertul Igor Boțan este de părere că cei care nu cred în existența noului tip de coronavirus nu sunt rău intenționați, ci ei se raportează la comportamentul autorităților, cum ar fi, de exemplu, biserica. Or, biserica, potrivit sondajelor, este autoritatea cu cel mai înalt nivel de încredere din partea cetățenilor. În opinia sa, comportamentul negaționiștilor, de asemenea, a fost determinați și de atitudinea indulgentă a poliției față de nerespectarea măsurilor de protecție, precum și a înalților demnitari care abia acum au început să poarte măști de protecție. Opiniile au fost exprimate la dezbaterile publice: „Cine și de ce nu se teme de COVID-19?”, organizate de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că oamenii au auzit din partea bisericii că COVID-19 este inventat. „S-a făcut referire la acele antene 5G și la vaccinuri bazate pe substanțe coloidale, care, după ce sunt injectate în organism, se auto-asamblează și devin receptori și emițători de semnale pe care le recepționează antena 5G. Autoritățile nu au fost în stare să intervină prompt pentru combaterea acestor neadevăruri, iar atunci când au încercat, de exemplu, prin mesajul premierului, reprezentanții bisericii au replicat printr-un un atac făcut într-o manieră inacceptabilă”, a spus el.
Potrivit expertului, o altă autoritate este poliția, comportamentul căreia a fost lăudat de către unii înalți demnitari și fețe bisericești pentru că a fost foarte generoasă și înțelegătoare față de încălcările din spațiul public, refuzând să aplice prevederile Codului Contravențional. În viziunea sa, aceste aspecte pot duce la ceea ce se numește nihilism – negarea totală a măsurilor de protecție și nu doar, ci a întregului instrumentar folosit de autoritățile publice pentru a reglementa relațiile sociale în astfel de situații.
De asemenea, crede Igor Boțan, comportamentul incredulilor este determinat și de comportamentul înalților demnitari, care doar de curând au început să poarte măști de protecție în spații aglomerate, de exemplu. Or, acest lucru este întârziat, din punctul său de vedere.
În ceea ce ține de vaccinare, expertul a menționat că opinia publică din start a fost montată împotriva oricărui vaccin. Potrivit lui, „atunci când, pentru a transmite un mesaj pozitiv cetățenilor, liderii mondiali au spus că oamenii trebuie să aștepte precauți, până se găsește un vaccin, atunci a izbucnit acea efervescență de intervenții ale organizațiilor conservatoare”.
Expertul a mai spus că anumite persoane, „fără să fie competente în anumite domenii, spun populației că, dacă înfăptuiesc sfintele taine, virusul nu poate supraviețui și îi cheamă oamenii la ceremoniile religioase. Totodată, acestea declanșează atacuri împotriva autorităților, iar ca urmare se întâmplă lucruri periculoase”.
Dezbaterile „Cine și de ce nu se teme de COVID-19” sunt ediția a 149-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.