Igor Boțan: Calitatea argumentelor Curții Constituționale este cea mai bună apărare

Calitatea argumentelor Curții Constituționale, atunci când este emisă o hotărâre, reprezintă cea mai bună apărare a sa împotriva ingerințelor și presiunilor politice. O spune expertul Igor Boțan, care menționează că, dacă argumentele sunt foarte bune, din punct de vedere al logicii și al jurisprudenței Curții pe domeniul examinat, Curtea va fi o instituție respectată de guvernare, de opoziție și de cetățeni. Declarațiile în acest sens au fost făcute în cadrul dezbaterilor publice „Curtea Constituțională în bătaia vânturilor politice: normă sau abatere?”, organizate de Agenția de presă IPN.


Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a menționat că, atunci când deputații din opoziție au depus sesizări la Curtea Constituțională, a urmat și reacția partidelor de guvernământ. Potrivit lui, s-au văzut acele clișee puse de politicienii din fracțiunea Partidului Socialiștilor asupra Curții pentru faptul că a acceptat sesizările. În opinia sa, aceasta reprezintă o presiune nepermisă din partea politicienilor asupra Curții. Igor Boțan îndeamnă politicienii să nu recurgă la astfel de presiuni, pentru că subiecții cu dreptul de a sesiza Curtea nu pot fi împiedicați să facă acest lucru.

„Oricum, Curtea va emite o decizie sau alta, oricum vor urma anumite interpretări. Dacă aceasta va fi favorabilă autorilor sesizărilor, Curtea va fi stigmatizată că face jocurile lor. Dacă va fi o decizie în sens invers, va fi stigmatizată că asupra ei s-au făcut presiuni, iar sub presiunile politicului CC s-a temut să emită o decizie liberă și independentă”, a exemplificat expertul.

În opinia sa, declarațiile și presiunile politice sunt contraproductive. Și aceasta pentru că judecătorii constituționali nu sunt roboți, ci sunt oameni. „Orice persoană, fie judecător, om de rând, dacă este intimidat brutal, are două opțiuni – să cedeze acestei intimidări sau să nu se lasă intimidați și să vină cu argumente clare. De asemenea, judecătorii Curții trebuie să spună cine îi intimidează și să adopte o decizie independentă și impecabil argumentată. Totul depinde de calitatea argumentelor Curții. Dacă Înalta Curte vrea să fie respectată de guvernare, de opoziție și de cetățeni, atunci calitatea argumentelor trebuie să fie impecabilă”, a notat Igor Boțan.

În opinia sa, întrebarea este de ce partidele politice sunt atât de vehemente atacând Curtea, iar judecătorii sunt puși în situația să declare public că se simt amenințați? „De aici începe criza, alta decât cea legată de pandemie sau cea economică. Este o criză în sistem pentru că atunci când o parte din judecători spun că sunt filați, persistă o criză în acest sistem”., a spus Igor Boțan.

Potrivit lui, politicienii înțeleg că Republica Moldova are un potențial modest de dezvoltare. „Însă, dacă este așa, trebuie de pornit de la premisa că statul, societatea, pot fi ajutați în depășirea tuturor crizelor, dacă dă dovadă de un comportament decent. Și aici, statul poate apela la experiența Comisiei de la Veneția sau la alte instituții democratice internaționale pentru a beneficia de suportul partenerilor strategici în depășirea acestei crize”, a afirmat expertul..

„Trebuie să se ia în considerare potențialul modest al Republicii Moldova și faptul că țara trebuie să aibă un comportament exemplar în fața instituțiilor internaționale, cum este Consiliul Europei sau Comisia de la Veneția, care pot ajuta Moldova să depășească criza pandemică și economică. Trebuie să fim interesați ca această situație de criză să fie depășită”, mai spune Igor Boțan.

Dezbaterile „Curtea Constituțională în bătaia vânturilor politice: normă sau abatere?” sunt ediția a 131-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.