IDOM pledează pentru măsuri suplimentare care să garanteze dreptul la vot în instituțiile de psihiatrie

Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova pledează pentru măsuri suplimentare care să garanteze dreptul la vot în toate instituțiile medicale și cele de plasament, inclusiv cele de psihiatrie. Într-o conferință de presă la IPN, directorul IDOM, Vanu Jereghi, a dat exemplul mai multor instituții unde persoanele internate nu au putut vota.

Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din comuna Cocieri este sub jurisdicția Republicii Moldova, dar fizic se află după postul ilegal al transnistrenilor și urna mobilă nu trece acolo. Dacă în anii precedenți persoanelor din centru care doreau să voteze li se asigura transport, în acest an nu a fost posibil. Din 200 de persoane șase au depus cerere de votare cu urna mobilă: cinci nu au putut vota, iar o persoană s-a deplasat de sine stătător la secția de votare. În total 35 de persoane din centrul de la Cocieri au votat la secția de votare.

La o altă instituție, din Hâncești, persoanele de jure nu sunt lipsite de dreptul de a vota, dar nu a mers niciuna la secția de vot. Vanu Jereghi  crede că o parte din aceste persoane puteau să meargă să voteze, dar nu au făcut-o pentru știau pe cine să aleagă întrucât nu au avut acces la informație ca să cunoască candidații.

Alexandru Cebănaș, avocat în cadrul Programului de Monitorizare și Raportare IDOM, a remarcat că persoanele cu dizabilități până recent erau total restricționate în dreptul la vot, prin lege și prin efectul asociat al legii. Până în octombrie 2018, persoanele cu dizabilități declarate incapabile nu puteau vota, ceilalți la fel nu puteau vota deoarece erau asociate cu persoane în privința cărora exista o decizie de judecată de a fi declarate incapabile.

Acest fapt a fost contestat până la CSJ, fiind constatat faptul discriminării persoanelor cu dizabilități și a celor asociate cu persoanele cu dizabilități în exercitarea dreptului la vot în alegerile prezidențiale din 2016. Curea Constituțională a eliminat această restricție. Ulterior, Parlamentul a instituit totuși o restricție, și anume că judecătorul la deciderea faptului instituirii unei măsuri de ocrotire ar trebui să se pronunțe și în privința dreptului de vot. Totuși, nu toți judecători aplică această normă și nu se pronunță în această privință.

Avocatul menționează că față de scrutinele anterioare, participarea la exercitarea dreptului la vot în centrele de plasament și spitalele de psihiatrie a fost mult mai activă, au participat multe persoane, chiar dacă mulți din ei au stricat buletinele, dar asta demonstrează că persoanele au votat și și-au exprima propria voință în cadrul scrutinului.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE