Iarna blândă începe să provoace panică în Europa
Iarna blândă începe să provoace panică în Europa, afectată de un fenomen de încălzire, care se repetă ciclic. Duminică, la Chişinău se vor înregistra 13 grade căldură. O răcire nu prea esenţială este aşteptată, joi, 14 decembrie, când ziua vor fi plus 6 grade Celsius, iar noaptea mercurul termometrului va coborî până la 2 grade sub zero.
Conform meteorologilor autohtoni, vineri, 15 decembrie va fi ceva mai frig, ziua maxima temperaturii va fi de 3 grade cu plus, noapte – minus 3 grade.
Climatologii europeni susţin că astfel de episoade cu ierni blânde au fost înregistrate în secolele al X-lea şi al XII-lea, dar, totuşi, conform studiilor efectuate, atunci temperaturile erau uşor inferioare celor înregistrate în iarna curentă. Meteorologii cred că temperaturile record ale acestei perioade sunt anormale şi ar putea fi foarte periculoase. Impactul omului asupra naturii, prezenţa gazelor cu efect de seră a dus la o încălzire accentuată, o tendinţă care va continua şi ale cărei consecinţe pot fi catastrofale pentru Terra.
Totodată, şi toamna din anul curent a pus pe gânduri specialiştii în climatologie. Institutul regal al Marii Britanii a stabilit o medie a temperaturii în această toamnă de 13,5 grade, la nivelul întregii Europe. Această valoare a fost înregistrată, ultima oară, în anul 1659. În Munţii Alpi, spre exemplu, temperaturi asemănătoare au existat în urmă cu 1 300 de ani.