În Republica Moldova, 9 din 10 femei cu copii cu vârsta de până la 3 ani nu sunt angajate în câmpul muncii. Stereotipurile și normele discriminatorii de gen împiedică participarea activă a femeilor pe piaţa muncii şi în viaţa socială şi descurajează bărbaţii să se implice în îngrijirea copiilor. În cadrul unui proiect regional, care implică și Republica Moldova, Fondul ONU pentru Populație, în parteneriat cu Agenţia Austriacă de Dezvoltare (ADA) şi cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, îşi propun să promoveze un mediu favorabil pentru echilibrul durabil dintre viaţa profesională şi viața personală în rândul femeilor şi al bărbaţilor, transmite IPN.
Companiile din sectorul privat şi Guvernul vor fi ghidate în extinderea politicilor şi practicilor prietenoase familiei. Vor fi încurajate să aplice programe de lucru flexibile, dar și programe de sănătate pentru angajați. Aici vorbim și despre concedii medicale, concedii de îngrijire a membrilor de familie bolnavi sau cu dizabilități, dar și de organizarea în cadrul întreprinderilor a spațiilor pentru alăptare sau a camerelor de odihnă pentru copii.
Ludmila Andronic, expertă în comunicare și moderatoare a evenimentului de lansare a proiectului, a spus că acesta are ca scop schimbarea situaţiei actuale din ţară şi a mentalităţii populaţiei. „Şi anume, va promova schimbarea treptată a viitorului a mii de femei şi bărbaţi, va asigura egalitatea şi echitatea acestora”.
Nigina Abaszada, reprezentantă rezidentă UNFPA Moldova, a declarat că acest proiect are în vedere necesităţile imperative ale societăţii Republicii Moldova în ceea ce priveşte susţinerea familiilor, şi mai ales a femeilor, pentru ca acestea să-şi poată echilibra viaţa profesională şi personală şi pentru a-şi putea îndeplini toate aspiraţiile profesionale.
„Cu toţii ştim că politicile familiale fac parte din politicile sociale, iar politicile de acest fel reprezintă o generaţie nouă a politicilor. Pentru UNFPA este esenţială puterea de alegere în ceea ce priveşte dezbaterile în domeniul politicilor familiale pentru că privilegiul de a putea face o alegere ar trebui să fie disponibil în mod egal, atât bărbaţilor cât şi femeilor”, a subliniat Nigina Abaszada.
Politicile prietenoase familiei adoptate de guvernele și mediul de afaceri din unele țări au dus la sporirea numărului de femei angajate, participarea mai activă a bărbaților la sarcinile domestice și cele de îngrijire și alte beneficii.
Proiectul „Mai Multe Oportunități: Politici familiale sensibile la gen pentru sectorul privat din Balcanii de Vest şi Republica Moldova” este prevăzut pentru anii 2020-2022.