Guvernul planifică atragerea tinerilor în administraţia publică

Autorităţile îşi doresc să atragă mai mulţi tineri în administraţia publică. Pentru aceasta este nevoie însă de motivaţie salarială mai mare, dar şi perspective de avansare. Totodată, e necesar de a mări eficienţa şi profesionalismul studiilor la Academia de Administrare Publică, prin parteneriate cu instituţii similare din alte state.

În cadrul conferinţei de închidere a proiectului Reforma administraţiei publice centrale, premierul Iurie Leancă a menţionat că doar o administraţie deschisă şi transparentă poate promova politici corecte. De asemenea, oficialul a spus că nu va fi tolerat nepotismul la angajarea în funcţii, dublele standarde şi corupţia.

Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman, prezentă la eveniment, a subliniat că, în pofida rezultatelor bune obţinute de autorităţi în perioada implementării proiectului, există problema menţinerii persoanelor bine instruite în aceste funcţii, din cauza salariilor mici.

Reprezentantul rezident PNUD în Moldova, Nicola Harington-Buhay, e de părere că relaţiile dintre cetăţean şi administraţia publică s-au schimbat spre bine, însă reformele trebuie intensificate.

Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, ambasadorul Pirkka Tapiola, a declarat că Uniunea Europeană salută iniţiativele guvernării şi insistă pe profesionalismul funcţionarilor publici, care trebuie să acorde servicii calitative şi să se bucure de încrederea oamenilor.

Reforma administraţiei publice centrale a fost lansată în 2005. La solicitarea Guvernului, Agenţia suedeză pentru cooperare internaţională şi dezvoltare, Guvernul Regatului Unit şi Guvernul Olandei au alocat asistenţă financiară pentru implementarea reformei. Bugetul total de implementare a fost de peste 11 milioane de dolari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.