Guvernul iniţiază negocieri cu Comisia Comunităţilor Europene pentru semnarea Programului Naţional de Acţiuni 2008 cu un buget total de 62,3 mln euro

R. Moldova contează pe susţinerea Comisiei Comunităţilor Europene (CCE) în realizarea Programului Naţional de Acţiuni 2008 cu un buget total de 62,3 mln euro. Programul cuprinde trei componente majore şi în acest sens guvernul a iniţiat negocieri cu CCE pentru semnarea a trei acorduri de finanţare nerambursabilă, transmite Info-Prim Neo. Natalia Catrinescu, şefa direcţiei coordonarea politicilor şi asistenţă externă a Aparatului Guvernului, a menţionat că jumătate din acest buget, plus 16 mln euro, bonusul oferit Moldovei pentru succesele obţinute în implementarea Planului de Acţiuni RM –UE, în total 46,6mln euro, vor fi alocaţi pentru implementarea reformei în domeniul sănătăţii, acţiunilor prevăzute în Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate, în special pentru sporirea eficienţei şi calităţii serviciilor medicale prestate populaţiei, extinderea accesului la acestea. Grantul de 46,6 mln euro va avea două componente. 42 mln euro vor fi acordate sub formă de suport bugetului, iar 4,6 mln euro sub formă de asistenţă tehnică. Debursarea se va face în trei tranşe câte o debursare pe an (12, 15 şi 15 mln euro). Un alt acord de finanţare care urmează să fie negociat şi semnat de Guvern şi CCE este pentru susţinerea programului „Justiţie, libertate şi securitate - îmbunătăţirea managementului la frontieră şi migraţiei în RM”. Valoarea suportului este de 10 mln euro, pe o perioadă de 36 luni. De la 1 ianuarie 2007, R. Moldova are un hotar de 450 km cu UE. Este o ţară cu un număr mare de emigraţi în statele comunitare. Acţiunile prevăzute în program au drept scop crearea unei infrastructuri de comunicare, consolidarea capacităţilor în domeniul managementului la frontieră, soluţionarea problemelor interconexe şi complementare, care ţin de libertatea circulaţiei, asistenţă în eliberarea paşapoartelor biometrice, implementarea Parteneriatului de Mobilitate RM – UE şi alte acţiuni. Şi cel de-al treilea acord de finaţare în sumă de 5,7 mln euro este destinat proiectelor de asistenţâ tehnică şi proiectelor Twining ca suport în implemetarea Planului de Acţiuni RM –UE. Moldova a devenit eligibilă pentru instrumentul Twining cu începere din 2007. Scopul principal al acestor proiecte este armonizarea legislaţiei, precum şi transferul bunelor practici europene prin colaborarea cu o insituţie similară din UE. Realizarea lor este de o mare importanţă în contextul opţiunii R. Moldova de integrare europeană şi vor contribui la impulsionarea dialogului cu structurile comunitare, la îmbunătăţirea relaţiilor de bună vecinătate cu UE. [Nota Info- Prim Neo:] Programul Naţional de Acţiuni, 2008, este un instrument de Parteneriat şi Vecinătate Europeană prin care Comisia Europeană acordă asitenţă penru realizarea unor priorităţi, identificate prin consultări bilaterale cu Guvernul ţării beneficiare. E un instrument în cadrul Parteneriatului şi Vecinătăţii Europene, un instrument voluminos de asistenţă numit şi „anvelopa naţională”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.