Guvernul în exerciţiu propune modificări în statutul Academiei de Administrare Publică

Cu începere din anul de studii 2009 – 2010, la concursul de admitere la studii superioare de masterat în Academia de Administrare publică (AAP) pe lângă preşedintele republicii vor participa funcţionari publici şi alte persoane din domeniile activităţii social - economice, la recomandarea autorităţilor publice, cu studii superioare universitare, cu vechime în muncă de cel puţin 3 ani, cu vârsta până la 40 ani, pentru care studiile în domeniul administraţiei publice constituie o necesitate profesională. Aceasta este una din modificările şi completările, propuse de Guvern în statutul AAP, acestea urmînd să fie promovate prin decret prezidenţial, transmite Info- Prim Neo. Alte modificări şi completări stipulează că AAP va pregăti şi perfecţiona funcţionari publici pentru promovarea ulterioară a acestora în funcţii de conducere în cadrul administraţiei publice centrale. Procesul de instruire va fi realizat de cadre profesoral-didactice titulare ale AAP şi cumularde, de către conducători ai autorităţilor publice centrale şi savanţi din instituţiile de cercetări ştiinţifice, de către specialişti notorii din ţară şi peste hotare, în conformitate cu legislaţia în vigoare. De asemenea, se prevede ca admiterea în AAP să fie efectuată în baza susţinerii probelor de concurs la disciplina de specialitate, la limba străină, la utilizarea calculatorului şi a unui interviu individual realizat de comisia de selectare şi admitere, componenţa căreia va fi stabilită tot prin decretul preşedintelui republicii. Şi ultima completare se referă la bursa masteranzilor AAP pe durata studiilor. Acesta va fi în mărime de 100% din salariul de funcţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.