Guvernul este dispus să elimine barierele în calea exportului de struguri
Guvernul este dispus să excludă toate barierele birocratice care stau în calea exportului în masă a strugurilor, chiar şi în detrimentul fabricilor de vinuri.
Premierul Vasile Tarlev a declarat în cadrul ultimei şedinţe a Comisiei pentru situaţii excepţionale că nu va tolera discriminarea ţăranilor producători de struguri, referindu-se la 12 întreprinderi vinicole care până în prezent nu au plătit marfa achiziţionată în anul trecut. Premierul spune că în lista datornicilor faţă de producătorii agricoli a văzut şi întreprinderi foarte prospere, „care se ocupă cu sponsorizări”.
În context, Premierul a solicitat autorităţilor abilitate să nu stabilească preţuri fixe de achiziţionare a strugurilor. Potrivit lui, poate fi stabilit un preţ minim, ţinând cont de preţul de cost, dar nu şi unul maxim, care ar urma să fie stabilit de piaţă. Tarlev a menţionat că vor trebui „susţinute cu plăcere” exporturile de struguri, în cazul în care preţurile la export se vor dovedi mai bune decât cele de pe piaţa internă.
Şeful Agenţiei Agroindustriale „Moldova-Vn”, Valeriu Mironescu a declarat că de la începutul săptămânii trecute nu au mai fost eliberare timbre comerciale pentru export la 22 de companii vinicole care nu au plătit pentru strugurii din anul trecut. Datoriile fabricilor de vinuri se cifrau la acel moment la cca 28 mln lei.
În rezultatul restricţiilor impuse de Agenţie, 10 întreprinderi şi-au lichidat datoriile faţă de producători, transferându-le acestora 3,9 mln lei. Celelalte întreprinderi vor trebui să întocmească calendare de stingere a datoriilor coordonate cu producătorii agricoli, a mai spus Mironescu.
Potrivit datelor „Moldova-Vin” până în prezent recolta medie de struguri la hectar a fost de 4,5 tone, faţă de 3,5 anul trecut. Până în prezent au fost recoltate 21,5 mii tone de struguri, dintre care 15,7 mii tone struguri de masă. Preţul strugurilor de masă variază între l0 şi până la 22 de lei pentru kilogram, în funcţie de soi. Soiurile tehnice se vând cu 4,2 lei/kg.