Interzicerea intrării în Federația Rusă aplicată mai multor deputați ai partidului de guvernământ PAS de la Chișinău este un indicator că ceea ce fac autoritățile Moldovei este bine. Comentariul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, transmite IPN.
Potrivit lui Daniel Vodă, autoritățile vor întreprinde în continuare toate acțiunile pentru a proteja cetățenii împotriva dezinformării, împotriva falsurilor și a influențelor maligne din străinătate.
Despre platformele media interzise, Daniel Vodă a spus că toată lumea cunoaște că „poluau mediul informațional, erau trompete de promovare a unor mesaje false și narative pe care nu le împărtășesc cetățenii țării”.
Ministerul rus de Externe a interzis intrarea în Federația Rusă pentru 11 deputați PAS. Decizia i-a fost comunicată ambasadorului Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, convocat pe 20 noiembrie la Ministerul rus de Externe. Aceasta a fost o reacție la decizia Serviciului de Informații și Securitate de a bloca șase posturi TV și 30 de site-uri pe care Rusia ar fi putut să le utilizeze pentru manipularea alegerilor locale din Republica Moldova.