Cetățenii moldoveni care vor călători în Uniunea Europeană vor plăti tarife de roaming „ca acasă”. De aceleași facilități vor beneficia și străinii care vor călători în Republica Moldova. Guvernul a avizat proiectul cu privire la reglementarea tarifelor de roaming cu statele membre ale Uniunii Europene, transmite IPN.
„Cetățenii Republicii Moldova în anul 2024 au economisit cel puțin 220 de milioane de lei din contul tarifelor la roaming reduse. A fost un aranjament și o promisiune pe care am livrat-o. Cetățenii noștri merită să se simtă acasă în orice colț al Europei, fie că merg la muncă, fie că merg în vacanță”, a declarat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării.
Potrivit lui, în acest proces de eliminare a tarifelor de roaming mai sunt câteva lucruri și acest proiect vine spre direcția respectivă. „Vine spre sistemul „roam like at home”, care este în Uniunea Europeană. Ceea ce este înseamnă că oamenii noștri vor avea începând cu 1 ianuarie 2026 eliminarea totală a tarifelor la roaming – asta ne este ambiția”, a mai spus Dumitru Alaiba.